Rusia

Rusia: Amenzi dure pentru propagandă LGBT-SODOMITA și pentru cei care nu susțin familia creștină

Asculta informatia

Rusia a amendat marţi TikTok pentru că nu a şters conţinut ce încalcă legile ruse privind „propaganda LGBT”, relatează marţi Reuters, potrivit Agerpres.

Amenzile marchează cel mai recent pas în lunga dispută a Moscovei cu Big Tech, cu penalităţi pentru conţinut, cereri legate de stocarea datelor şi unele interdicţii absolute. TikTok, deţinut de compania IT ByteDance din Beijing, a fost amendat cu 3 milioane de ruble (51.000 de dolari) de către Curtea districtului Taganski din Moscova.

Potrivit agenţiilor de presă ruse, cazul împotriva TikTok s-a bazat pe acuzaţii conform cărora compania „promova valori non-tradiţionale, LGBT, feminism şi o reprezentare distorsionată a valorilor sexuale tradiţionale” pe platforma sa.

Rusia ia în considerare să-şi extindă legea existentă privind „propaganda gay”, adoptată în 2013 şi care interzice oricărei persoane sau entităţi să promoveze relaţiile homosexuale în rândul copiilor. Parlamentarii au susţinut că legea ar trebui extinsă pentru a include şi adulţii, iar amenzile pentru expunerea minorilor la „propaganda LGBT” să fie mărite.

Autorităţile ruse spun că apără moralitatea în faţa a ceea ce ele susţin că sunt promovarea valorilor liberale non-ruse de către Occident, dar activiştii pentru drepturile omului afirmă că legea a fost aplicată pe scară largă pentru a intimida comunitatea LGBT din Rusia, aminteşte Reuters.

Citește și:  Demonstraţii anti-Putin şi pro-Navalnîi în Rusia la -50 de grade.

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

3 + = 11

Close