Romania

Roșia Montană a fost înscrisă în Patrimoniul UNESCO. Aurul nu mai poate fi exploatat

Peisajul cultural minier Roșia Montană a fost înscris, marți, în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

Potrivit unui comunicat al Institutul Național al Patrimoniului (INP), decizia a fost luată, prin consens, de Comitetul Patrimoniului Mondial în cea de-a 44-a sa sesiune, extinsă, de la Fouzhou, China.

Valoarea universală excepțională a Peisajului cultural minier Roșia Montană – cel mai important, extins și divers din punct de vedere tehnic complex subteran minier al antichității romane, împreună cu zonele de exploatare a minereului, zone de locuit, zone sacre, necropole – a fost, astfel, recunoscută pe baza criteriilor (ii), (iii) și (iv) definite de Convenția Patrimoniului Mondial.

În același timp, situl a fost înscris în Lista Patrimoniului Mondial în Pericol, recunoscându-se, astfel, atât vulnerabilitatea sitului cât și necesitatea luării de măsuri urgente de protecție. În acest sens, este încurajată cooperarea internațională și este recomandată invitarea la Roșia Montană a unei misiuni tehnice de monitorizare reactivă pentru a se stabili starea de conservare optimă și un program de măsuri pentru asigurarea ieșirii sitului de pe Lista patrimoniului mondial în pericol.

Astăzi, munca de cercetare științifică, documentare și conservare de aproape două decenii a specialiștilor și comunității patrimoniale din România și din lume este răsplătită prin recunoașterea de către UNESCO a valorii universale excepționale a sitului de la Roșia Montană.

Potrivit News.ro, Icomos, organismul consultativ al agenţiei ONU, consideră că acest sit din Carpaţii Occidentali adăposteşte ”un ansamblu excepţional” de galerii romane datând din secolul al II-lea, ”cel mai important şi mai vast cunoscut”.

Adrian Cioroianu, delegatul Permanent al României pe lângă UNESCO, a precizat pe Facebook: ”În Patrimoniul UNESCO nu intră întreaga localitate Roşia Montană, ci o arie delimitată, cea care apare în dosarul depus de guvernul României (prin delegaţia pe care am condus-o) în ianuarie 2017 şi, apoi, în ianuarie 2020. În dosar este vorba, în principal, despre fosta exploatare/mină romană (adică de pe vremea Imperiului roman, ca să fie clar) şi nu de întreaga zonă Roşia Montană”.

De asemenea, istoricul a subliniat că ”înscrierea pe lista Patrimoniul Mondial NU EXCLUDE continuarea exploatării în zonă, cândva, în viitor, de către firme româneşti sau în parteneriate. În istoria recentă a UNESCO au fost cazuri de state care au decis modificarea/exploatarea unor situri, drept care ele au fost retrase de pe lista Patrimoniului Mondial”.

Includerea minelor de aur în Patrimoniul Mondial de UNESCO este o decizie care ar putea ”îngropa” proiectul controversat de exploatare în zonă.

Citește și:  George Simion, co-președintele AUR, dezvăluire neașteptată: ”Am fost pozitiv la coronavirus”

În acest sens, locuitorii sunt divizaţi: o parte apără această comoară, în timp ce alţii cred doar că extracţia ar salva zona.

Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close