Romania

România a pierdut banii pentru irigații din PNRR. Vinovații au fost identificați

Liberalii au recunoscut În ședința Biroului Executiv desfășurată luni, liberalii au confirmat că nu s-a acceptat la nivelul Comisiei Europene finanțarea pentru irigații prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Oficialii europeni consideră că planul prezentat la Bruxelles nu respectă condițiile de mediu. Surse din anturajul lui Ludovic Orban au declarat pentru Europa Liberă că șansele sunt „minime” pentru a se obține banii pentru irigații. Finanțarea cu peste 3 miliarde de euro a proiectelor României pentru irigații a rămas doar un vis.

Au fost identificați vinovații

Mai mulți lideri de organizații și-au exprimat nemulțumirea față de situație în ședința Biroului Executiv al PNL. Liberalii spun că vina este împărțită între ministrul Agriculturii, Adrian Oros, și ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea.

„Oros nu a făcut bine planul, e clar. Nu ne mai putem ascunde, nu s-a pregătit. Nici Ghinea nu a știut să prezinte tehnic proiectul privind irigațiile. România avea nevoie de irigații și nu am știut să ne batem pentru ele”, au spus surse din conducerea PNL.

Problema, potrivit surselor citate, este mult mai profundă și va avea efect direct asupra producției din România.

„Ne întrebăm de ce mâncăm mere din Polonia, de ce le găsim peste tot. De aia cumpărăm mere din Polonia, agricultura nu este o prioritate pentru România. Uitați-vă la PNRR, agricultura nu se află în primele cinci domenii, cum e posibil? Până și Germania a cerut bani pentru irigații prin PNRR”,a declarat pentru Europa Liberă un lider din conducerea PNL.

Se arată cu degetul și spre Comisia Europeană

Pentru a-i liniști pe liberali, Ludovic Orban le-a transmis colegilor că se încearcă o ultimă negociere la Bruxelles pentru irigații.

Citește și:  AVIZ MIGRANTILOR ILEGALI: "Când intri în România ești un om mort. Sunt încă traumatizat"

„Nu aș vrea să dau vina nici pe Comisia Europeană. A existat o reacție a Comisiei Europene față de anumite propuneri ale noastre. Ei au spus că nu se respectă proiectele așa cum au fost depuse”, a afirmat Ludovic Orban, care a subliniat că trebuie identificate alte surse de finanțare pentru irigații.

Surse guvernamentale au precizat  că finanțarea pentru irigații nu se află printre cele 29 de miliarde de euro pe care România urmează să le primească de la UE prin PNRR, scrie flux24.ro.

Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close