
Cu o floare nu se face primăvară, dar e un semn pentru apropierea ei, merge completarea la înțelepciunea populară.
Cazul medicului bronho-pneumolog Flavia Groșan din Oradea arată că sunt speranțe să se schimbe ceva în abordarea tratamentului bolnavilor cu Covid-19. Că este posibilă combaterea bolii fără isterie și fără risipe financiare aiuritoare, cu omenie.
Ceea ce a declarat ea în presă lasă cu garda descoperită alaiul de răspândaci ai spaimei, care și-au transformat în modus vivendi exploatarea pandemiei, pentru orice alte scopuri decât beneficiul celor în suferință.
Faptul că a avut rezultate spectaculoase, aplicând schema sa de tratament, arată implicit greșelile celorlalți din sistemul sanitar. Unde se aplică orbește proceduri anormale, cu mulți decedați de pe urma lor.
Medicina nu e o știința exactă, erorile sunt inerente în fața noului, dar sunt condamnabile persistența în greșeli, nerecunoașterea lucrurilor ce sfidează logica, a practicilor arbitrare.
Exemplul doctoriței Groșan ar trebui urmat imediat, nu nesocotești ceea ce este extraordinar dacă intenționezi să ai un viitor, cum, din nefericire, e în logica zilelor din România, adesea.
Nu m-a mirat că a început să fie atacată, după doar câteva ore de când numele ei a devenit cunoscut în media națională. Nemernicii au început să reacționeze. A intrat în joc corul mediocrilor. Se vede că nu-i în spiritul epocii să vindeci oamenii, ci, eventual, să-i omori. Moartea e mai rentabilă. E anchetată de Colegiul Medicilor şi s-a năpustit asupra dânsei inclusiv Radu Tudor. Și cine are naivitatea să creadă că individul e numai ziarist?
Flavia Groșan nu trebuie lăsată să se lupte singură cu sistemul. Are nevoie de solidaritatea și sprijinul fiecăruia care a mai rămas om. S-o ajutăm ca să ajute bolnavii în continuare.
Respect, doamna doctor!