Religie

Războaie ca cel din Ucraina ‘sunt crime împotriva lui Dumnezeu şi a umanităţii’

Asculta informatia

Războaie ca cel din Ucraina, unde zonele civile sunt vizate de ceea ce Suveranul Pontif a numit distrugere fără discernământ reprezintă ‘o crimă împotriva lui Dumnezeu şi a umanităţii’, a declarat luni papa Francisc, citat de Reuters, potrivit agerpres.

Suverantul Pontif a făcut aceste remarci în discursul său anual adresat diplomaţilor acreditaţi la Vatican, în care trece de obicei în revistă situaţia din lume, cunoscut în mod informal drept discursul său despre ‘starea lumii’.

Papa Francisc a vorbit despre ‘războiul în Ucraina, cu urmele sale ale morţii şi ale distrugerii, cu atacurile sale împotriva infrastructurilor civile, care provoacă pierderea de vieţi omeneşti nu doar din cauza focurilor de armă şi a actelor de violenţă, ci şi de foamete şi de frig’.

El a citat din Constituţia Vaticanului, în care se afirmă că ‘orice act de război îndreptat spre distrugerea fără discernământ a unor oraşe întregi sau zone vaste cu locuitori este o crimă împotriva lui Dumnezeu şi a umanităţii care necesită o condamnare fermă şi fără echivoc’.

Referindu-se la criza rachetelor în Cuba din 1962, când lumea s-a aflat la un pas de război nuclear după ce Uniunea Sovietică transportase arme nucleare pe teritoriul cubanez, papa Francisc a declarat: ‘Din păcate, şi astăzi, ameninţarea nucleară este crescută şi lumea simte din nou frică şi angoasă’.

Suveranul Pontif şi-a reiterat apelul la interzicerea totală a armelor nucleare pe glob, calificând drept ‘imorală’ chiar şi deţinerea lor din motive de descurajare.

Citește și:  BIDEN: Statele Unite ale Americii „nu vor purta un război împotriva Rusiei în Ucraina”
Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

96 − = 95

Close