Răspuns la vaccinarea obligatorie: Cadrele medicale amenință cu demisia în bloc – Europa News
RomaniaSanatate

Răspuns la vaccinarea obligatorie: Cadrele medicale amenință cu demisia în bloc

Liberalii au depus ieri la Senat proiectul de lege care obligă cadrele medicale să se vaccineze sau să se testeze pe banii lor, în caz contrar riscând să fie date afară din sistem. Sindicaliștii de la Sanitas spun că reacția cadrelor medicale a fost una foarte dură, acestea amenințând că își vor da demisia, atât cele vaccinate, cât și cele nevaccinate.

”Se uită la ce fac unii afară, să o facă în Italia, în Franța, dar la noi nu merge”, a spus președintele Federației Sanitas, Leonard Bărăscu, după ce Florin Cîțu a depus la Senat proiectul care obligă personalul medical, direct sau indirect, să se vaccineze. Acesta a arătat că prevederile proiectului de act normativ încalcă atât Constituția, cât și Codul Muncii și că oamenii sunt deciși să protesteze.

”O să ieșim în stradă, asta este clar, vaccinați și nevaccinați. Eu consider că vinovat este tot Guvernul, nu a făcut ce trebuia, nu a făcut o prezentare a ceea ce înseamnă să te vaccinezi, nu a avut oamenii potriviți. La noi toate au formă politică. Și la noi în federație părerile sunt împărțite. Unii dintre vaccinați spun că de ce să nu se vaccineze și ceilalți, că-i îmbolnăvește și pe ei, chiar dacă nu este adevărat acest lucru. Iar cei care nu s-au vaccinat preferă să-și dea demisia și mulți colegi vaccinați spun că își vor da și ei demisia, în semn de solidaritate. Și să vedem cine muncește. Sunt unii care nu se vaccinează din motive religioase, alții spun că dacă șeful nu s-a vaccinat, de ce să se vaccineze ei. Păi dacă auzi în secție la tine că șeful nu s-a vaccinat îți spui că știe el ceva de nu s-a vaccinat, că doar e profesor, e doctor, e șef. Asta se întâmplă în plin val 4, când toată vara nu au făcut nimic, nu au adus un aparat. Ieși tu, ditamai premierul, și spui că ai făcut încă 4 paturi în atâtea luni de zile”, ne-a declarat Leonard Bărăscu, președintele Federației Sanitas.

Citește și:  Nicolae Ciucă: "Armata României e pregătită și capabilă să apere țara"

Imunitatea naturală bate imunitatea vaccinului

Președintele Federației Sanitas susține că imunitatea dată de trecerea prin boală este mult mai puternică decât cea dată de vaccin. ”Cei care s-au imunizat natural au mai mulți anticorpi decât mine, care nu am trecut prin boală și m-am vaccinat cu 3 doze. În plus, și unul vaccinat poate transmite virusul și atunci despre ce vorbim?”, ne-a precizat Leonard Bărăscu, președintele Sanitas. Până în data de 14 octombrie 2021, 4.937 de români s-au reinfectat cu Covid, evident, cu forme foarte ușoare. În ce privește vaccinații, până la data de 30 septembrie 2021, 28.929  persoane vaccinate cu prima doză s-au infectat cu Covid, din care 527 au decedat. Tot până la data de 30 septembrie, 38.604 persoane vaccinate cu a doua doză s-au infectat cu Covid, iar 293 au decedat.

Noii răspândaci ai virusului

Potrivit proiectului de lege inițiat de Guvernul Cîțu, personalul medical reprezintă una dintre categoriile profesionale cele mai expuse la riscul de îmbolnăvire de Covid și, implicit, devine transmițător al infecției atât către pacienți, cât și către membrii de familie. ”Pacienții reprezintă cea mai vulnerabilă categorie în a dezvolta forme severe ale bolii, datele statistice, raportările zilnice demonstrând faptul că persoanele care prezintă afecțiuni sunt categoriile cele mai afectate, iar măsurile care trebuie avute în vedere pentru protejarea acestora trebuie să fie adoptate în regim de urgență”, se arată în proiectul legislativ. Totodată, pe lângă cadrele medicale, obligația de vaccinare sau testare din bani proprii o vor avea și angajații caselor de asigurări de sănătate, a DSP-urilor, precum și pompierii.

Citește și:  ISRAEL: Se moare de inimă în urma campaniei masive de VACCINARE.

 

Sursa: Claudia Marcu /  Ziarul National 

Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close