Stiinta

Rămășițele unui războinic foarte înalt, din Uralii Meridionali, descoperite într-un mormânt aparte

Arheologii au descoperit un rezident neobișnuit într-o movilă funerară scitică din Rostov, în sud-vestul Rusiei. Este vorba de un războinic din Uralii de Sud (Uralii Meridionali). El a fost înmormântat împreună cu un lider scit în secolul al IV-lea î.e.n., dar mormântul central a fost jefuită în antichitate, astfel că garda de corp reprezintă o descoperire deosebită.

Prezența movilei funerare a fost observată pentru prima dată de arheologi în 1976, dar săpăturile profesionale aprofundate au început abia în septembrie anul trecut. Un studiu geofizic inițial a indicat că movila conținea un mix de înmormântări din diferite perioade, iar excavarea ulterioară a confirmat datele, cel mai vechi artefact descoperit fiind un topor de piatră din Cimmerian (secolele VIII-VII î.e.n.).

Când arheologii au ajuns la mormântul central, aflat la o adâncime de peste 5 metri, au mai găsit doar craniul conducătorului scit îngropat acolo.

Dintre bunurile sale funerare, au rămas doar cinci amfore. Jefuitorii l-au omis însă pe însoțitorul său. Astfel au fost descoperite rămășițele sale împreună cu obiectele funerare puse în mormântul lui.

Războinicul din Urali era înalt și a avut parte de o înmormântare cu fast

Bărbatul era deosebit de înalt, măsurând aproape doi metri, iar rămășițele sale scheletice indică faptul că a fost ucis ca parte a unui ritual pentru a-și însoți stăpânul după moarte.

Înmormântarea lui a fost una bogată, notează The History Blog. Purta un lanț de aur foarte fin și o serie de arme au fost puse lângă el: o praștie, o tolbă, săgeți, două sulițe, și o sabie din fier cu un mâner înfășurat în folie de aur.

În mormânt i-a fost pus și un vas grecesc pentru tămâie sau ulei. Totodată, au fost excavate și rămășițele unui cal.

Citește și:  Eclipsa solară a fost vizibilă în Africa şi în Asia

Sabia a oferit indicii despre originea lui

Sabia a oferit primul indiciu despre originea omului. Chiar dacă lama era deosebit de corodată, arheologii au identificat-o ca pe un tip folosit atunci de popoarele nomade din Uralii Meridionali. Alte obiecte i-au confirmat originea. Calul avea un nas în formă de cerb tipic pentru munții Urali sau Altai. Totodată, un cazan mare de bronz cu mânere orizontale este tipic pentru Uralii de Sud. Cazanele scitice aveau mânere verticale.

„După cum putem vedea, această înmormântare nu este tipică. Aici vedem multe artefacte din est, dar și obiecte din lumea greacă. Avem o ipoteză că acești oameni au venit din răsărit, totuși nu putem spune cu certitudine doar prin ce am găsit în acest mormânt”, a afirmat Serghei Lukyashko, profesor dr. la Universitatea Tehnică de Stat Don.

Artefactele și rămășițele războinicului au fost trimise pentru cercetare antropologică la Institutul de Arheologie (din cadrul Academiei Ruse de Științe), unde oamenii de știință vor stabili vârsta și locul de naștere al bărbatului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close