America

Prima revistă cu Superman a fost vândută 3,25 milioane de dolari

O revistă de benzi desenate în care a apărut pentru prima dată personajul Superman, publicată în anul 1938, a fost vândută cu preţul record de 3,25 milioane de dolari, informează DPA, potrivit agerpres.

Acel număr al revistei Action Comics #1 a fost vândut în cadrul unei tranzacţii private, potrivit unui anunţ făcut joi de casa de licitaţii online ComicConnect.com.

Precedentul record de preţ pentru o bandă desenată a fost stabilit în 2014, când un alt număr al acelei reviste a fost vândut la licitaţie contra unei sume care a depăşit cu puţin pragul de 3,2 milioane de dolari, raportează Associated Press.

Vincent Zurzolo, directorul executiv al casei de licitaţii menţionate, al cărei sediu se află la New York, a declarat că revista Action Comics #1, banda desenată în care personajul Superman a apărut pentru prima dată, este considerată „începutul genului de producţii cu supereroi”.

Iniţial, au fost publicate câteva sute de mii de copii ale revistei Action Comics #1, care prezentau cititorilor originile personajului Superman, felul în care el a ajuns pe Pământ venind de pe o altă planetă şi modul în care a primit numele de Clark Kent.

Vincent Zurzolo, citând estimările unor specialişti, afirmă că doar 100 de copii ale acestei reviste au supravieţuit până în zilele noastre, aflându-se în diverse stadii de conservare.

Copia vândută joi, cumpărată de fostul ei proprietar în 2017 cu 2 milioane de dolari, este una dintre cele mai bine conservate.

„Nu există o altă revistă care ar putea avea o valoare mai mare, în categoria benzilor desenate, decât Action Comic #1”, a adăugat specialistul newyorkez.

Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close