Europa

Premierul ungar Orban se întâlneşte cu Morawiecki şi cu Salvini, în căutarea unei noi alianţe

Premierul ungar Viktor Orban se întâlneşte joi cu omologul său polonez Mateusz Morawiecki şi cu Matteo Salvini, liderul partidului de extremă dreapta Liga din Italia, cu scopul de a pune bazele unei reconfigurări politice de dreapta a conservatorilor în jurul valorilor „tradiţionale”, relatează France Presse, potrivit agerpres.  

„Delegaţia italiană a sosit: munca începe” la Budapesta, a scris pe Facebook Katalin Novak, secretar de stat ungar pentru familie.

Cei trei politicieni, care pot fi văzuţi stând de vorbă în înregistrări video difuzate de echipa de presă a lui Salvini, urmează să se adreseze presei în cursul serii.

„Vom lansa o platformă, o organizaţie, un proces care le va da cetăţenilor care cred într-o Europă tradiţională reprezentarea pe care o merită”, a declarat miercuri premierul suveranist ungar, Viktor Orban, într-un interviu la televiziunea publică, în ajunul reuniunii.

Aflat la putere din 2010 şi acuzat cu regularitate de derivă autoritaristă, Orban a sfârşit prin a se despărţi în martie de conservatorii Partidului Popular European (PPE), care domină viaţa politică europeană.

Cei 12 eurodeputaţi ai formaţiunii sale Fidesz sunt, deci, de acum în căutarea altor parteneri în cadrul Parlamentului European.

Liderul ungar s-a orientat către Liga italiană de extremă-dreaptă şi partidul polonez naţionalist Lege şi Justiţie (PiS), care se află în două grupuri distincte la Strasbourg.

„În prezent, este necesar să vorbim despre construirea unui grup puternic care va apăra valorile tradiţionale şi normale pe care s-a dezvoltat civilizaţia europeană”, a întărit premierul polonez Mateusz Morawiecki înainte de plecarea sa spre Budapesta.

„Crearea unei carte comune a valorilor, principiilor şi obiectivelor” va constitui subiectul întâlnirii, anunţase marţi Matteo Salvini.

Citește și:  UNGARIA: Victor Orban îşi continuă RĂZBOIUL cu UE: ‘Acţiunea lor este HULIGANISM legalizat!’

Reunite, formaţiunile ar constitui o a doua forţă politică la Strasbourg şi ar putea cântări greu în politica europeană, subliniase el.

Potrivit lui Viktor Orban, sunt mulţi europenii care „nu vor nici migraţie, nici multiculturalism, preferând să susţină familia tradiţională şi să protejeze naţiunea” împotriva „unui imperiu european cu baza la Bruxelles”.

„Nu este nerealist ca aceste partide să poată forma un grup în Parlamentul European”, a comentat pentru AFP Daniele Albertazzi, politolog la Universitatea din Birmingham, subliniind totuşi existenţa unor divergenţe între ele asupra mai multor subiecte.

Morawiecki a ţinut de asemenea să amintească, înainte de plecarea spre Budapesta, că polonezii îşi au „propriul grup în Parlamentul European”, care „apără foarte bine în prezent acest bun simţ, această normalitate”, lăsând să se subînţeleagă că el îi invită pe ceilalţi doi să i se alăture.

PiS face parte din Grupul conservatorilor şi reformiştilor europeni, în timp ce Liga face parte din grupul Europa Libertăţii şi Democraţiei directe.

În trecut, tentativele de unire a forţelor politice situate la dreapta conservatorilor s-au soldat întotdeauna cu eşecuri, notează AFP.

Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close