PORTUGALIA: Parlamentul a adoptat o variantă reformulată a legii pentru dezincriminarea eutanasiei – Europa News
Europa

PORTUGALIA: Parlamentul a adoptat o variantă reformulată a legii pentru dezincriminarea eutanasiei

Parlamentul portughez a adoptat vineri a doua versiune a unei legi privind dezincriminarea eutanasiei, retrimiţând textul la preşedintele conservator după ce a reformulat-o pentru a ţine cont de rezervele emise de Curtea constituţională, relatează AFP, potrivit agerpres

Textul care „autorizează moartea asistată medical” a fost aprobat cu 138 de voturi pentru, dintr-un total de 227, datorită voturilor formaţiunilor de stânga, cu excepţia Partidului comunist, şi a mai multor deputaţi de centru-dreapta, cum s-a întâmplat şi cu prima versiune a legii în ianuarie.

Acum ea va fi analizată din nou de preşedintele Marcelo Rebelo de Sousa, care a sesizat Curtea constituţională pentru ca aceasta să verifice conformitatea sa cu legea fundamentală a ţării.

Noua versiune a legii cuprinde o introducere în care sunt definite conceptele de „leziune definitivă de gravitate extremă” sau „boală gravă ori incurabilă”, pe care Curtea constituţională le-a considerat prea vagi.

Şeful statului, un catolic fervent, va putea acum să promulge legea, să folosească dreptul său de veto pentru a o bloca sau să o supună încă o dată analizei Curţii Constituţionale.

Dacă textul este promulgat, Portugalia va deveni a cincea ţară din Europa care legalizează eutanasia, după ţările din Benelux şi Spania vecină.

Votul de vineri a avut loc a doua zi după anunţul privind dizolvarea parlamentului de către preşedinte, care a decis să convoace alegeri legislative anticipate pentru 30 ianuarie, în urma respingerii proiectului bugetului de stat pentru 2022 al guvernului socialist minoritar, abandonat de foştii săi aliaţi din stânga radicală.

Parlamentul îşi menţine atribuţiile până la dizolvarea sa oficială, care ar urma să intervină la sfârşitul lui noiembrie, dar mai mulţi aleşi de dreapta au criticat graba stângii de a dori să legalizeze eutanasia în acest context.

Citește și:  Cipru: Manifestaţie împotriva restricţiilor sanitare - Un post de televiziune atacat

Susţinătorii dezincriminării sinuciderii asistate au argumentat, la rândul lor, că versiunea finală a acestei legi este „fructul unei lungi dezbateri societale şi parlamentare”, potrivit deputatei socialiste Isabel Moreira.

Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close