Polonia nu are în plan să facă obligatorie VACCINAREA – Europa News
Polonia

Polonia nu are în plan să facă obligatorie VACCINAREA

Polonia nu are în plan să facă obligatorie vaccinarea împotriva COVID-19 deocamdată, a declarat miercuri comisarul pentru vaccinare, Michael Dworczyk, informează dpa, potrivit agerpres

Potrivit lui Dworczyk, această soluţie nu este avută în vedere în acest moment. ‘Nici reglementările, nici campaniile de informare nu ajută pentru că, în Polonia, toată lumea ştie despre vaccinare. Există totodată o puternică polarizare în societate şi emoţii puternice de ambele părţi’, a explicat el.

Opoziţia acuză guvernul conservator al partidului Lege şi Justiţie (PiS) că rămâne inactiv în faţa ratei scăzute de vaccinare şi a înmulţirii cazurilor de infectare, pentru a nu-i supăra pe antivacciniştii din rândul alegătorilor săi.

În Polonia, 20,3 milioane de locuitori din cei aproape 38 milioane sunt vaccinaţi integral. Statisticile arată că ratele de vaccinare cele mai scăzute sunt în estul şi sud-estul ţării, unde PiS are cea mai mare susţinere.

În afară de obligaţia generală de purtare a măştii în spaţiile închise, în autobuze şi trenuri, în Polonia practic nu există restricţii, nici măcar pentru cei nevaccinaţi.

Guvernul şi opoziţia negociază în prezent o nouă lege care le-ar permite angajatorilor să-i întrebe pe angajaţi despre statutul lor de vaccinare.

Miercuri, Ministerul Sănătăţii a raportat 28.380 de cazuri noi de infectare şi 460 de decese în ultimele 24 de ore.

Experţi precum virusologul Pawel Grzesiowski consideră însă că numărul real al infectărilor zilnice depăşeşte 100.000.

Numărul infectărilor nedetectate este foarte mare pentru că Polonia testează mult mai puţin decât vecinii săi din UE, a spus Grzesiowski pentru cotidianul Rzeczpospolita.

Spre comparaţie, în vreme ce Germania, cu 80 milioane de locuitori, face în jur de 1,5 milioane de teste pe zi, în Polonia acest număr este circa 107.000.

Citește și:  Polonezii au scandat “Jidanii sunt în spatele pandemiei”!

În ţara vecină Cehia, Ministerul Sănătăţii a anunţat miercuri un record de infectări, 25.864. În spitale se află peste 5.600 de pacienţi cu COVID-19.

Câştigătorul alegerilor şi prim-ministru desemnat, Petr Fiala, care îl va înlocui pe actualul premier Andrej Babis, a spus miercuri că valul epidemic actual nu mai poate fi oprit, ci doar consecinţele sale atenuate. ‘Trebuie să învăţăm să trăim cu COVID-19’, a afirmat el.

Reprezentanţii viitoarei coaliţii de guvernare s-au pronunţat împotriva vaccinării obligatorii pentru persoanele peste 60 de ani, aflată acum în discuţie.

‘Vaccinarea obligatorie nu este o soluţie, ci divizează şi mai mult societatea’, a apreciat medicul Vlastimil Valek, anunţat ca viitorul ministru al sănătăţii.

În schimb, el a recomandat ca dozele booster de vaccin să poată fi administrate după cinci luni de la finalizarea schemei iniţiale.

Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close