Franta

Poliţia franceză anchetează incendiul care distrus o biserică rusă din Paris

Asculta informatia

Poliţia franceză a deschis o anchetă cu privire la cauzele incendiului care a devastat duminică o mică biserică ortodoxă rusă din centrul Parisului, a informat marţi departamentul de pompieri al capitalei, potrivit Reuters şi agerpres.

În jur de 60 de pompieri au fost trimişi duminică pentru a stinge incendiul declanşat în biserica Sfântul Serafim din Sarov, construită din lemn şi situată în arondismentul al XV-lea al capitalei franceze, a indicat un purtător de cuvânt.

Pagubele sunt considerabile, dar nu s-au înregistrat victime.

Experţi ai prefecturii de poliţie din Paris investighează acum dacă incendiul a fost accidental sau a fost provocat intenţionat, a menţionat purtătorul de cuvânt.

‘Pagubele sunt foarte semnificative. Antimesiunea (pânză de altar) şi epitaful sunt intacte. Aproape toate celelalte au ars complet’, a transmis personalul lăcaşului de cult pe pagina de Facebook.

De la declanşarea invaziei ruse în Ucraina la 24 februarie, câteva instituţii din Franţa asociate cu Rusia, inclusiv un centru de artă rusă din Paris, au fost ţinta unor acte de vandalism, notează Reuters.

Citește și:  Un singur guvern mondial, o singură monedă și o singură religie.Planul elitelor pentru o noua ordine mondiala
Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

12 − = 7

Close