Europa

Peste 5.000 de migranţi transferaţi într-o nouă locaţie de pe Insula Lesbos

Peste 5.000 de migranţi au fost transferaţi până acum într-o nouă locaţie pe insula greacă Lesbos, în timp ce mulţi refuză, au anunţat vineri autorităţile elene, după ce tabăra lor anterioară Moria a fost parţial distrusă de o incendiere suspectă săptămâna trecută, relatează agerpres.

Sute de oameni stăteau la coadă pentru a intra în noua zonă, a arătat televiziunea de stat (ERT). Mulţi dintre ei au petrecut noaptea în faţa intrării pentru a fi primii admişi.

Până în prezent, 135 de migranţi care s-au mutat au fost testaţi pozitiv la coronavirus, potrivit ministrului migraţiei Notis Mitarakis.

Ei au fost izolaţi în tabăr, dar organizaţiile umanitare se plâng că nu există suficientă asistenţă medicală în noua locaţie la Kara Tepe. Guvernul de la Atena neagă acest lucru.

După incendiul din tabăra Moria, despre care poliţia crede că a fost provocat de şase tineri migranţi afgani, în jur de 12.000 de persoane au trebuit să plece.

Mulţi sunt reticenţi să se mute în noua tabără de pe aceeaşi insulă şi cer în schimb să fie duşi în Grecia continentală, cu
sprijinul agenţiilor de asistenţă.

Dar Atena afirmă că aderă la acordul Uniunii Europene din 2016 cu Turcia, potrivit căruia toţi migranţii trebuie să rămână în insule până la finalizarea procedurilor lor de azil. Cei care nu primesc azil trebuie să se întoarcă în Turcia.

Grecia, situată la graniţa de est şi de sud a UE, este un punct de sosire major pentru migranţii asiatici.

Mai multe ţări europene, inclusiv Germania, s-au angajat să accepte migranţi în urma incendiului din tabăra Moria.

Citește și:  Accident cu o furgonetă plină cu migranți! Cel puțin 10 oameni au murit!
Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close