Israel

Peste 400 de europarlamentari se opun colonizării israeliene în Cisiordania

Peste 400 de parlamentari europeni au cerut luni ţărilor lor să ia poziţie împotriva colonizării israeliene în teritoriile palestiniene ocupate din Cisiordania, transmite AFP, si agerpres.

Agenţia a avut acces la scrisoarea trimisă duminică noaptea ministerelor de externe din mai multe state europene de 442 de senatori şi deputaţi din circa 20 de ţări din Europa, la iniţiativa mai multor foşti oficiali din Israel.

„Evoluţiile de pe teren tind evident spre o realitate a anexării de facto care progresează rapid, în special prin extinderea coloniilor şi demolările unor structuri palestiniene”, arată documentul. „În ciuda pandemiei de coronavirus, anul trecut s-a înregistrat cel mai mare număr de demolări de case şi structuri palestiniene din ultimii patru ani”, adaugă textul citat.

„Începutul preşedinţiei Biden oferă o ocazie indispensabilă de acţiune”, consideră parlamentarii europeni. AFP reaminteşte că noul preşedinte al Statelor Unite, Joe Biden, a avut o atitudine critică faţă de coloniile israeliene şi a promis că va intensifica eforturile pentru crearea unui stat palestinian.

Printre semnatari se numără deputatul britanic Jeremy Corbin, fost lider al Partidului Laburist, şi Jean-Luc Melenchon, reprezentant al stângii radicale în Adunarea Naţională a Franţei.

Unul dintre cei patru israelieni care au iniţiat apelul, Avraham Burg, fost preşedinte al parlamentului ţării sale, a declarat agenţiei France Presse că „anexarea se desfăşoară sub ochii noştri, demolările caselor palestiniene se accelerează, iar Europa trebuie să acţioneze imediat şi concret pentru încetarea acestor practici distructive, colaborând cu administraţia Biden.”

Joia trecută, mai multe guverne europene au cerut Israelului să returneze echipamentele donate de ţările lor şi confiscate de la beduinii din satul Hamsa al-Baqa din nordul Văii Iordanului, deoarece statul evreu a considerat că sunt ilegale.

Citește și:  Cel puţin 60 de răniţi în urma prăbuşirii unei strane într-o sinagogă din Cisiordania

Israelul a ocupat Cisiordania şi estul Ierusalimului în 1967. În prezent, pe aceste teritorii trăiesc circa 3,1 milioane de palestinieni şi au înfiinţat colonii considerate ilegale conform dreptului internaţional 675.000 de evrei.

Colonizarea israeliană s-a accelerat în ultimii ani, de când la conducerea guvernului israelian se află premierul Benjamin Netanyahu, care s-a bucurat de o atitudine favorabilă a Washingtonului sub preşedinţia lui Donald Trump. „Planul Trump” pentru Orientul Mijlociu, prezentat în ianuarie 2020, prevede anexarea de către Israel a unor părţi din Cisiordania. Proiectul a fost suspendat însă vara trecută de guvernul israelian, care a preferat normalizarea relaţiilor cu Emiratele Arabe Unite.

Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close