Europa

Peste 1.300 de români păgubiţi de o agenție de turism din Grecia.

Ministerul Economiei a anunțat că s-a autosesizat după ce o agenție de turism din Grecia și-a suspendat activitatea, iar peste 1.300 de români au fost păgubiți.

„Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) s-a autosesizat în cazul suspendării temporare a activității agenției de turism organizatoare Mouzenidis Travel Greece, care, prin întreruperea prestării serviciilor în perioada 18 iunie-31 iulie 2021, a păgubit 1.303 de români care urmau să își petreacă vacanța în Grecia, cu o sumă totală de aproximativ 450.000 euro”, a transmis vineri ministerul.

Reprezentanții instituției susțin că au luat legătura cu autoritățile din Grecia, în urma comunicării oficiale din data de 17 iunie, prin care agenția anunța decizia de suspendare temporară a activității.

„Dacă ipoteza este adevărată și Mouzenidis Travel Greece și-a declarat insolvența, românii păgubiți ar putea beneficia de protecție. Conform art. 17, alin. (1) din Directiva (UE) 2015/2302 a Parlamentului European și a Consiliului din 25 noiembrie 2015 privind pachetele de servicii de călătorie și serviciile de călătorie asociate, ‘statele membre se asigură că organizatorii stabiliți pe teritoriul lor oferă garanții privind rambursarea tuturor plăților efectuate de către sau pe seama călătorilor, în măsura în care serviciile relevante nu sunt furnizate ca urmare a insolvenței organizatorului’”, se mai arată în comunicatul MEAT.

Ministerul face apel la agențiile de turism intermediare din țară, care au facilitat achiziționarea vacanțelor, să acorde în continuare asistență clienților afectați și „le mulțumim, pe această cale, pentru inițiativa lor, ca răspuns la criză, de a plăti din efort propriu contravaloarea serviciilor către aceleași destinații ori altele, în conformitate cu opțiunea turiștilor, sau chiar de a returna banii”.

Citește și:  GRECIA: Un avion pentru stingerea incendiilor s-a prăbuşit

Reprezentanții MEAT susțin că vor sprijini demersurile întreprinse pentru recuperarea sumelor achitate către agenția de turism elenă.

Tags

Articole similare

Leave a Reply

Close