World

Pentru prima dată în ultimii 20 de ani, 1 dolar = 1 euro

Asculta informatia

In Statele Unite, totul, de la benzină la alimente, pare mai scump ca niciodată. Dar dacă treceți oceanul, banii voștri au valoare mai mare decât au avut în decursul a mai bine de o generație, informează Kyle Potter, Thrifty Traveler.

După un an de scădere constantă, euro și dolarul au ajuns în sfârșit la egalitate, luni după-amiază. Aceasta înseamnă că în schimbul unui dolar primiți exact 1 euro – prima dată când moneda americană a atins această valoare din noiembrie 2002.

Cursul de schimb a mers încă din primăvara anului trecut în favoarea americanilor, din cauza creșterii inflației și a invaziei Rusiei în Ucraina. Deși acest lucru duce la incertitudine economică pe plan global, pentru călătorii americani avantajul este evident: Europa ar putea fi mai ieftină ca niciodată.

Având în vedere că restricțiile de călătorie sunt eliminate în întreaga lume și că cerința unui test negativ la întoarcerea în țară a luat sfârșit în mod oficial, acest lucru nu face decât să întărească ideea că este momentul să călătoriți în străinătate.

Prețurile zborurilor ar putea fi mai mari pe plan local, dar încă vedem oferte excelente pe multe rute internaționale – în special către unele destinații europene populare.

Luați în considerare următoarele: Cu un an în urmă, o cină de 70 de euro în Italia v-ar fi costat mai mult de 83 de dolari, iar un hotel de 190 de euro în Paris ar fi ajuns la 226 de dolari.

La actuala rată de schimb, aceeași cină costă acum $70 de dolari, iar hotelul este $190. Desigur, acest lucru nu ia în calcul creșterea prețurilor la destinație, dar declinul monedei euro este, dintr-o dată, un lucru bun pentru călătorii americani.

Citește și:  Jumătate dintre locuitorii democraţiilor lumii cred că libertăţile le-au fost restrânse execesiv în pandemie

Începând de la Portugalia și Spania, până la Grecia și Finlanda, majoritatea țărilor importante din Europa folosesc euro. Regatul Unit este o excepție demnă de menționat, alături de Islanda, Elveția, Suedia, Norvegia și Cehia.

Dar în întreaga Uniune Europeană, dolarul este puternic. Nu este clar cât de mult ar mai putea dura această tendință, deși CNN citează un expert financiar care sugerează că declinul euro ar putea de fapt să continue dacă Europa și SUA intră în recesiune.

Pentru a profita pe deplin de această paritate euro/dolar, călătorii trebuie să fie atenți la câteva aspecte:

  • Asigurați-vă că aveți un card de credit care nu percepe comisioane pentru tranzacțiile în străinătate.
  • Dacă aveți nevoie de numerar pe parcursul călătoriei, utilizați un card de debit care nu percepe comisioane la ATM în străinătate.
  • Refuzați întotdeauna opțiunea de a plăti în dolari americani în timpul călătoriei. Ratele de conversie pentru aceste tranzacții sunt de obicei păguboase – este mai avantajos să plătiți în moneda locală.

Traducere și adaptare
Tribuna.US

Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

93 − = 86

Close