America

Pentagonul devine militant LGBT

Memorandumurile prezidențiale din Statele Unite sunt documente emise de președintele SUA pentru gestionarea și stabilirea practicilor agențiilor și departamentelor federale. Memorandumurile prezidențiale sunt similare cu ordinele executive, adică cu decretele prezidențiale. Au putere de lege.

Pe 4 februarie, președintele Joe Biden a emis un memorandum de securitate națională initulat ”Promovarea drepturilor persoanelor LGBTQI în întreaga lume”.

Se vede bine că drepturile LGBT au ajuns chestiune de securitate națională în SUA. Memorandumul de pe 4 frebruarie 2021 obligă agențiile guvernamentale americane care acționează în străinătate să promoveze și să sprijine drepturile LGBT. ”Toți oamenii trebuie tratați cu respect și demnitate, trebuie să trăiască liniștiți, indiferent cine sunt și pe cine iubesc”, arată documentul, redactat în stilul ambiguității diplomatice și plin de eufemisme.

Textul recomandă ”combaterea incriminării statutului LGBT și a comportamentului sexual asociat, precum și combaterea homofobiei, transfobiei și intoleranței” față de stilul de viață al acestor grupuri. Documentul sugerează că agențiile americane trebuie să ia în calcul necesitățile comunităților LGBT atunci când distribuie fonduri în alte țări. Memorandumul recomandă ”un răspuns rapid și consistent” din partea guvernului SUA atunci când se constată ”incidente grave care amenință drepturile LGBT în străinătate”. ”Când guvernele străine impun restricții privind aceste drepturi, agențiile SUA care acționează în străinătate vor avea în vedere un răspuns specific, folosind instrumente diplomatice, precum și, atunci când e cazul, sancțiuni, interzicerea vizelor și alte acțiuni”.

Armata SUA, apărătoarea LGBT

Cum ar putea arăta un caz concret de sancționare a unui stat care nu respecta viziunea administrației Biden despre drepturile LGBT? O arată un memorandum al Pentagonului emis la circa o lună după memorandumul prezidențial. Acest document face referire directă la decretul lui Joe Biden care transformă promovarea în întreaga lume a drepturilor LGBT într-o chestiune de securitate națională a Statelor Unite.

În conformitate cu Memorandumul Prezidențial, politica Departamentului Apărării este să pună capăt violenței și discriminării pe baza orientării sexuale, a identității de gen, a caracteristicilor sexuale, iar Departamentul va fi un exemplu în promovarea drepturilor persoanelor LGBTQI+ în întreaga lume”, se arată în memorandumul Pentagonului. Important este că ”Memorandumul prezidențial definește Departamentul Apărării atât ca agenție implicată militar în străinătate, cât și ca agenție implicată în ajutoare, asistență și programe de dezvoltare”.

Citește și:  Kanye West: Organizația Planned Parenthood a fost creată de suprematiști albi care împlinesc „lucrarea diavolului”

Ce va trebui să facă Armata SUA? Memorandumul Pentagonului spune:

  • Să depună eforturi mai mari pentru a combate incriminarea LGBTQI+ de către guvernele străine sau să depună eforturi pentru combaterea discriminării, a homofobiei, transfobiei, intoleranței pe baza statutului LGBTQI+.
  • Să extindă acțiunile care să asigure colaborarea Departamentului Apărării cu guvernele, cetățenii, societatea civilă, cu sectorul privat, pentru a promova respectarea drepturilor LGBTQI+, atunci când se iau decizii de finanțare.
  • Să acționeze în forurile bilaterale și multilaterale pentru a combate discriminarea, să sporească numărul țărilor care vor să respecte drepturile LGBTQI+, să întărească rolul societății civile pentru susținerea drepturilor LGBTQI+, să întărească politicile și programele instituțiilor multilaterale în privința respectării drepturilor LGBTQI+, ale refugiaților și azilanților.

Practic, după ce președintele Donald Trump a transformat Pentagonul într-un agent de vânzări al complexului militaro-industrial american, Joe Biden îl transformă în avocat al drepturilor LGBTQ, cu putere de decizie în privința alocării fondurilor pentru ONG-uri, în funcție de cum promovează aceste drepturi. Trebuie ținut cont de faptul că drepturile omului, iar acum drepturile LGBT, sunt deseori preferate de administrațiile americane sau de Congres pentru a justifica reduceri ale finanțării pentru proiecte externe, în locul argumentelor economice.

Istoria recentă ne arată că SUA nu au recurs la sancțiuni (prevăzute și în memorandumul lui Joe Biden) decât în cazuri extreme (Iran, țări africane) de încălcare a drepturilor LGBT. Nu a fost penalizat nici guvernul Poloniei, nici președintele homofob al Braziliei, Jair Bolsonaro. Rămâne de văzut însă ce se va întâmpla sub administrația Biden și cumva fi interpretat acest memorandum cu exprimări foarte ambigue.

De ce au a se teme aliații?

Revista The American Conservative trece în revistă câteva cazuri de state aliate NATO care ar putea fi afectate de noul rol încredințat Pentagonului în domeniul LGBT. Ungaria este un stat aliat NATO care, la începutul acestui an, a modificat constituția pentru a stabili că ”la baza familiei stă căsătoria și relația dintre părinți. Mama este o femeie, iar tatăl este un bărbat”. ”Acum, noua administrație contrapune Pentagonul unor state aliate care cred în definiția creștină a căsătoriei. Dacă încă nu credeți că in SUA urmează să fie persecutați creștinii, atunci trăiți într-o altă lume”, scrie The American Conservative.

Citește și:  București 2021: Parada SODOMISTILOR versus Marșul Normalității

Și Polonia este un stat aliat NATO, ba încă unul extrem de dedicat alianței cu SUA, un client model al industriei americane de apărare, cu inițiative de construire a unei baze militare americane permanente pe teritoriul național. Constituția Poloniei definește însă căsătoria ca un act între un bărbat și o femeie, iar parlamentul se pregătește să interzică adopțiile pentru cuplurile LGBT. ”A devenit Polonia un inamic al Americii? Se tem polonezii că Pentagonul a pus ochii pe ei și îi vede ca inamici într-un război cultural? Da, se tem”, scrie The American Conservative.

Grecia este stat aliat NATO. Este o țară liberală din punct de vedere sexual, însă nu permite căsătoriile între persoane de același sex. Va deveni Grecia un dușman al Pentagonului?

Și iată cum, exportându-și în țările aliate propriul război cultural, SUA dau o mână de ajutor Rusiei și trag un glonț în piciorul mulțimii de agenții și ONG-uri dedicate luptei cu propaganda Moscovei, alimentate din banul contribuabilului american. Fără efort și fără prea multă cheltuială, Moscova își poate reface imaginea de A Treia Romă. Politicieni, formatori de opinie și personalități pro-americane de orientare conservatoare din țările aliate ar putea considera că este prea mult, prea devreme sau de-a dreptul deplasat ceea ce li se solicită de peste Ocean.

”Că guvernul SUA susține o politică privind drepturile LGBTQ în țară și în străinătate este una. Însă să folosești armata SUA în acest scop, în special când nu toți aliații SUA urmăresc acest obiectiv, este cu totul altceva. Le spunem Ungariei, Poloniei, Cehiei și altor state NATO că «puterea noastră este diversitatea – și dacă aveți alte opinii cu privire la căsătorie și homosexualitate, atunci vom folosi forța armată pentru a vă face să cedați»”.

”Ce înseamnă că Pentagonul este angajat în combaterea homofobiei, transfobiei, etc. în alte țări? De ce anume ar trebui să se teamă țări ca Ungaria, Polonia, Turcia? Ce ar trebui să aibă în vedere alți aliați, precum statele arabe, în contextul creat de aceste noi legi ale administrației Biden?”, se întreabă The American Conservative.

Acțiune conjugată UE-SUA

Nu doar SUA vor actiona, eventual prin intermediul NATO și al parteneriatelor strategice, pentru promovarea drepturilor LGBT. Acțiunile acestea se vor conjuga cu cele ale UE. Cazul Poloniei este grăitor. În toamna anului trecut, câțiva edili din Polonia au decis să-și proclame orașele drept ”zone libere de LGBT”.

Citește și:  Polonia şi Slovenia , singurele ţări care au susţinut Ungaria în dezbaterea privind drepturile LGBT

Care a fost reacția ambasadei SUA? Având în vedere că ambasadoarea Georgette Mosbacher a apărat reforma justiției în SUA în fața atacurilor UE, spunând ca ”multe dintre atacurile asupra Poloniei legate de valorile democratice sunt exagerate, da sunt exagerate”, ne-am fi putut aștepta la o declarație neutră. Nu a fost așa. Ambasadoarea a spus: ”Respect întru totul faptul că Polonia este o țară catolică, însă trebuie să știți că, în ce privește LGBT, sunteti de partea greșită a istoriei”. A făcut limpede că promovarea drepturilor LGBT este o politică a Departamentului de Stat mai importantă chiar decât promovarea ”statului de drept”. Iar asta se întâmpla pe vremea administrației Trump. Cu o administrație democrată la Casa Albă, ar trebui să ne așteptăm la o „promovare” mult mai agresivă a LGBTQI+.

Care a fost reacția UE? Imediat după decizia câtorva primari din Polonia, UE a hotărât să nu mai ofere acces la fondurile europene acelor administrații locale. Apoi, la începutul lunii martie 2021, Parlamentul European a adoptat o rezoluție care declară întreaga Uniune Europeana drept ”zonă de libertate” pentru persoanele LGBT.

Când administrația SUA consideră că promovarea drepturilor LGBT în întreaga lume este o chestiune de securitate națională, când până și Pentagonul este însărcinat cu aceasta misiune, când până și desenele animate par produse cu acest scop, nu va mai fi mult până când copiii vor întreba ”Tati, ce este trans pride?”, ”Mami, ce înseamnă pansexual?”, Bunico, ce esta aia Intersex și Nonbinary Pride?”. Va fi un moment în care părinți din „intreaga lume”, cum spune decretul lui Joe Biden, vor face haz de necaz și vor mulțumi Hollywoodului că există, că îi ajută să-și crească copiii explicând și exemplificând în producțiile sale aceste lucruri. Însă alții vor spune că e gata cu gluma și vor recurge la sfatul jurnalistului Rod Dreher: ”Repliați-vă. Nu puteți lupta cu aceste lucruri. Cel mai bun lucru pe care îl puteți face este să vă protejați copiii cât de bine puteți”.

SURSA: cotidianul.ro

Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close