Ucraina

Pentagon: Majoritatea forţelor ruse au părăsit Mariupolul şi s-au îndreptat spre nordul Ucrainei, lâsând în urmă aproximativ 2.000 de militari

Asculta informatia

Majoritatea forţelor ruse care se aflau în jurul oraşului-port Mariupol au plecat şi s-au îndreptat spre nordul Ucrainei, lăsând în urmă două grupuri tactice de batalion sau aproximativ 2.000 de militari, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, relatează The Associated Press.

Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, a declarat joi că, deşi atacurile aeriene ruseşti continuă la Mariupol, forţele ruse înregistrează în continuare doar progrese insignifiante şi ”anevoioase”, pe măsură ce lupta principală continuă în regiunea de est Donbas.

El a mai spus că nu a văzut nicio schimbare în atitudinea sau ritmul Rusiei, pe măsură ce ziua de 9 mai se apropie.

Rusia sărbătoreşte Ziua Victoriei pe 9 mai, mai precis data când se aniversează înfrângerea Germaniei Naziste de către Uniunea Sovietică în al Doilea Război Mondial. Au existat sugestii potrivit cărora preşedintele rus Vladimir Putin intenţionează să se mândrească cu o victorie importantă în Ucraina în cadrul discursului pe care îl susţine în timpul paradei militare tradiţionale din Piaţa Roşie.

Kirby a afirmat că SUA susţine că trupele ruse nu se mişcă potrivit planului şi nu înregistrează progresul scontat în Donbas.

Citește și:  Pe scena propagandei politice: Ucraina a devenit un loc de pelerinaj pentru politicienii globaliști – Și Florin Cîțu s-a întâlnit cu Volodimir Zelenski
Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

4 + 2 =

Close