Romania

Patriarhia Română reacționează la decizia care INTERZICE pelerinajele și staționarea în jurul bisericilor: ‘Bisericile sunt spații ale decenței și curățeniei’

Membrii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) au stabilit, luni seară, că este permisă organizarea de manifestări cu ocazia sărbătorilor religioase numai cu participarea celor care au domiciliul sau reşedinţa în localitatea respectivă, explicând măsura prin faptul că riscul de infectare este unul foarte mare atunci când pelerinii se deplasează dintr-o localitate în alta cu mijloace de transport precum autocare.

Patriarhia Română consideră că ”măsurile sprijinite pe rațiuni medicale cu impact public trebuie luate cu maxim discernământ și bunăvoință, astfel încât ele să nu conducă la afectarea unor libertăți, la contrarierea și tulburarea oamenilor credincioși care compun majoritatea societății românești”, atrage atenția Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei.

Din perspectiva prezervării unor libertăți intangibile, precum fundamentala libertate religioasă, considerăm că măsurile sprijinite pe rațiuni medicale cu impact public trebuie luate cu maxim discernământ și atentă bunăvoință, astfel încât ele să nu conducă la afectarea acestor libertăți, la contrarierea și tulburarea oamenilor credincioși care compun majoritatea copleșitoare a societății românești.

Măsurile ce se impun ca strict necesare trebuie justificate în mod onest de rațiuni sanitare foarte limpezi, precum și de probe indubitabile legate de respectarea sau nerespectarea regulilor în anumite locuri sau instituții. Bisericile sunt prin natura lor spații ale decenței, curățeniei și ordinii, nu ale dezordinii. Desigur, regulile stricte referitoare la igienă, la purtarea măștii în anumite momente și la păstrarea distanței de 1,5 m între persoane se impun inclusiv în spațiile liturgice și trebuie riguros respectate. Ceea ce în toată perioada de până acum s-a făcut în mod exemplar în cadrul tuturor cultelor religioase din România.

Citește și:  Petiție pentru demiterea prezentatoarei Andreea Esca. Românii revoltați vor boicota PRO TV

Biserica Ortodoxă Română a fost și rămâne implicată într-un mod fără precendent și fără termen de comparație inclusiv în plan caritabil, prin ajutorul consistent oferit persoanelor vulnerabilizate de pandemie, dar și multor spitale din România”, arată comunicatul Patriarhiei.

Raed Arafat, a anunţat, luni seară, că manifestările religioase se vor desfăşura “numai cu participarea persoanelor care au domiciliul sau reşedinţa în localitatea unde se desfăşoară activitatea” i fără participarea pelerinilor sau a credincioşilor din alte localităţi.

Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close