Romania

Parchetul Militar deschide dosar penal în cazul incendiului de la Constanţa.

Parchetul Militar Bucureşti a deschis un dosar penal pentru neglijenţă în serviciu în cazul intervenţiei de marţi, de la Constanţa, unde o femeie a murit după ce s-a aruncat de la balconul locuinţei sale cuprinse de flăcări, relatează postul B1 TV.

Potrivit sursei citate, Parchetul Militar s-a autosesizat şi a deschis un dosar penal in rem pentru neglijenţă în serviciu. Prin urmare, vor fi verificate toate disfuncţionalităţile apărute din momentul apelului la 112 şi până la ajungerea tuturor forţelor şi utilajelor de intervenţie la locul incendiului, deoarece există suspiciuni asupra raportării timpilor de intervenţie în misiune.

Mai exact, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a transmis că autospeciala a ajuns la faţa locului după două minute de la raportarea incidentului. La rândul lor, pompierii au comunicat faptul că autoscara, singura disponibilă în oraş, a ajuns la faţa locului la 12 minute după primirea apelului de urgenţă. Totuşi, o înregistrare dată publicităţii marţi seară arată că pompierilor le-ar fi luat 27 de minute pentru a parcurge distanţa de opt kilometri dintre subunitate şi locul incendiului.

La rândul său, Mihail Amarandei, şeful Inspectoratului pentru Servicii de Urgenţă Dobrogea, a declarat, la postul citat, că informaţiile apărute în spaţiul public sunt contradictorii şi nu a exclus scenariul în care pompierii chiar să fi minţit cu privire la timpii de intervenţie.

Totodată, Amarandei a precizat că instituţia pe care o conduce anchetează situaţia pentru a se stabili ceea ce s-a întâmplat:

“Acest lucru l-am sesizat şi noi în urma imaginilor care au fost publicate în spaţiul online. Din păcate, s-a strecurat o eroare, în sensul că datele au fost luate de la subunitatea de unde s-a cerut sprijin pentru intervenţie. Noi am derulat o anchetă, o cercetare internă şi suntem în plină desfăşurare pentru a stabilit cum s-a putut întâmpla acest lucru, pentru că nu suntem de acord cu aceste aspecte în ce priveşte desfăşurarea intervenţiei”.

Citește și:  RUSIA: Incendiu la un spital COVID

Reamintim că, marţi, o femeie în vârstă de 57 de ani, din municipiul Constanţa, a murit după ce s-a aruncat de la etajul şase al unui bloc de locuinţe în încercarea de a se salva de flăcările care i-au cuprins apartamentul. Tragedia s-a produs cu doar două minute înainte ca la faţa locului să ajungă una dintre cele trei autoscări existente în întreg judeţul Constanţa.

Pentru intervenţie a fost alertat Detaşamentul de Pompieri Sublocotenent Fripis Marius Daniel Constanţa Oraş care, însă, nu este dotat cu autoscară. Ca urmare a acestei situaţii, a fost solicitată autoscara de la Detaşamentul de Pompieri Palas, care a ajuns la locul intervenţiei la 9.27. Dar femeia, în vârstă de 57 de ani, murise deja, la ora 9:25, când s-a aruncat de la etaj.

Incendiul ar fi pornit de la câteva lumânări aprinse, potrivit primelor informaţii. 11 persoane au fost evacuate din bloc.

Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close