Rusia

Parada militară din Piaţa Roşie a început în prezenţa preşedintelui Vladimir Putin

Parada militară de Ziua Victoriei a început marţi în Piaţa Roşie din Moscova în prezenţa preşedintelui rus Vladimir Putin şi a mai multor lideri ai republicilor post-sovietice, pe fondul unor măsuri stricte de securitate de teama unor acte de sabotaj ucrainean, transmite EFE, potrivit agerpres.

Evenimentul este prezidat de Putin, care se va adresa trupelor participante la paradă, conform tradiţiei, inclusiv unităţilor care luptă în Ucraina în cadrul aşa-numitei ”operaţiuni militare speciale”, în fapt invazia declanşată de Rusia împotriva Ucrainei la 24 februarie 2022.

În absenţa liderilor occidentali şi a altor şefi de stat de renume, printre invitaţi se numără liderii Belarusului, principalul aliat al Rusiei în conflictul actual, Armeniei şi ţărilor din Asia Centrală – Kazahstan, Uzbekistan, Kîrgîzstan, Tadjikistan şi Turkmenistan.

Kremlinul a recunoscut că autorităţile ruse au decis să anuleze mai multe evenimente publice legate de aniversarea a 78 de ani de la victoria Uniunii Sovietice asupra Germaniei naziste, precum marşul cunoscut sub numele de Regimentul Nemuritor, din cauza a ceea ce a numit acte teroriste ale Kievului.

„Se iau toate măsurile necesare pentru a garanta securitatea, cu atât mai mult când vorbim de prezenţa oaspeţilor străini şi a şefului statului”, a spus Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

Într-o decizie fără precedent, Piaţa Roşie a fost închisă timp de două săptămâni, chiar înainte de atacul cu drone de săptămâna trecută asupra Kremlinului, pe care Moscova l-a pus pe seama Kievului.

În plus, din acelaşi motiv, peste douăzeci de oraşe din partea europeană a Rusiei, inclusiv peninsula ucraineană Crimeea anexată, au anulat parada, care a avut totuşi loc în principalele oraşe din Urali şi Siberia.

Citește și:  Lavrov se declară îngrijorat de rasismul împotriva albilor în SUA

În ciuda ostilităţilor, Putin a felicitat poporul ucrainean de Ziua Victoriei, dar nu şi pe preşedintele ţării, Volodimir Zelenski.

În total, potrivit Ministerului Apărării rus, în Piaţa Roşie vor defila peste 10.000 de militari şi 125 de tipuri de echipamente militare, inclusiv tancuri T-90, T-72 şi T-14, precum şi piese de artilerie, baterii antiaeriene şi rachete de croazieră.

Parada militară este sărbătorită fără victorii pe câmpul de luptă ucrainean, unde mercenarii Wagner nu şi-au putut îndeplini promisiunea de a cuceri oraşul Bahmut din Donbas, notează EFE. 

Tags

Articole similare

Leave a Reply

Close