Religie

Papa îi îndeamnă pe creştini să fie ‘săraci pe dinăuntru’ şi să nu caute bogăţie şi faimă

Asculta informatia

La rugăciunea Angelus, pronunţată luni, 1 noiembrie, la Solemnitatea Tuturor Sfinţilor, în prezenţa a sute de credincioşi reuniţi în Piaţa San Pietro, papa Francisc a făcut apel la calea umilinţei, a compasiunii, a blândeţii, a dreptăţii şi a păcii, relatează EFE, potrivit agerpres.

Papa Francisc i-a îndemnat pe creştini să încerce să fie „săraci pe dinăuntru” şi să se preocupe de aproapele lor, în loc să caute neîncetat bogăţia, afirmarea şi succesul. „A fi sfinţi înseamnă a merge pe această cale”, a explicat papa.

„Lumea spune, într-adevăr, că pentru a avea fericirea trebuie să fii bogat, să ai putere, să fii mereu tânăr şi puternic, să te bucuri de faimă şi de succes”, a spus papa, subliniind că dimensiunea profetică a sfinţeniei este de a merge pe calea lui Dumnezeu.

„Aceasta înseamnă o altă formă de sărăcie, a fi săraci pe plan interior, a se goli de sine pentru a face spaţiu lui Dumnezeu. Cine se crede bogat, câştigător şi sigur, se pune pe sine la baza a toate şi se închide înaintea Domnului şi a fraţilor săi, nu va găsi fericirea. Cel care ştie că este sărac şi că nu îşi este sieşi îndeajuns rămâne deschis la Dumnezeu şi la aproapele său şi găseşte bucuria”, a spus Sfântul părinte.

Papa i-a îndemnat pe creştini să fie blânzi, în loc să caute să se impună, să practice milostivirea, în loc de a se gândi numai ei; să fie drepţi şi să slujească pacea în loc de a alimenta, chiar prin acceptare, nedreptăţi şi inegalităţi.

Citește și:  Papa pune sub semnul întrebării Învierea lui Iisus Hristos, întrebându-se dacă nu este „totul numai o iluzie” ?!
Tags

Articole similare

Leave a Reply

Close