Religie

Papa Francisc s-a pronunţat împotriva EUTANASIEI în faţa unei delegaţii de oficiali francezi

Asculta informatia

”Nu putem cere personalului medical să-şi omoare pacienţii”: Papa Francisc s-a pronunţat vineri împotriva eutanasiei în timpul unui discurs rostit în prezenţa unei delegaţii de oficiali francezi, pe fondul dezbaterii lansate în Franţa privind sfârşitul vieţii şi cu trei zile înainte de o întâlnire cu preşedintele Emmanuel Macron, relatează AFP, potrivit agerpres.  

„Personalul medical, prin natura sa, are menirea să ofere îngrijire şi alinare, deşi nu are puterea de a vindeca mereu, însă nu le putem cere acestora să-şi omoare pacienţii!”, a declarat el în faţa unei delegaţii formate din patruzeci de oficiali din nordul Franţei şi conduse de episcopul de Cambrai..

„Dacă ucidem oferind justificări, vom ajunge să omorâm din ce în ce mai mult”, a insistat el, repetând o frază pe care a rostit-o la întoarcerea sa dintr-o călătorie în Kazahstan în septembrie, atunci când a fost întrebat pe această temă.

„Îndrăznesc să sper că asupra unor astfel de chestiuni esenţiale, dezbaterea poate fi făcută în adevăr pentru a însoţi viaţa până la sfârşitul ei firesc”, a adăugat suveranul pontif, în condiţiile în care o amplă consultare a cetăţenilor privind sfârşitul vieţii va fi lansată în decembrie în Franţa, pentru a ghida guvernul în vederea unui posibil nou „cadru legal” până la finele lui 2023.

Legislaţia franceză interzice în prezent eutanasia şi sinuciderea asistată, însă permite o „sedare profundă şi continuă până la deces” pentru bolnavii în fază terminală şi în foarte mare suferinţă, cu speranţă de viaţă ”pe termen scurt”.

Papa Francisc a insistat, de asemenea, asupra „atenţiei care trebuie acordată persoanelor în vârstă din căminele de bătrâni”, referindu-se la „persoanele aflate la sfârşitul vieţii care au nevoie să primească îngrijiri paliative”.

Citește și:  Papa Francisc a sărutat numărul de lagăr tatuat pe braţul unei supravieţuitoare a Holocaustului

Aceste declaraţii au loc cu trei zile înainte de vizita preşedintelui francez Emmanuel Macron, care urmează să fie primit luni dimineaţa (la 08:30 GMT) în audienţă privată de papa Francisc.

Vaticanul consideră eutanasia o „crima împotriva vieţii umane” şi sinuciderea asistată un „păcat grav”, iar cei care decid să recurgă la această metodă de a pune capăt vieţii nu pot primi sacramentele.

Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

− 1 = 2

Close