Religie

Papa Francisc, reduceri salariale pentru a salva posturile angajaţilor de la Vatican

Papa Francisc de decis să reducă salariile cardinalilor şi clericilor pentru a salva locurile de muncă ale angajaţilor obişnuiţi de la Vatican, în contextul în care veniturile Sfântului Scaun au fost afectate de pandemia de coronavirus.

Potrivit oficialilor de la Vatican, măsura care prevedere reduceri proporționale se va aplica începând cu data de 1 aprilie 2021. Un purtător de cuvânt a declarat că angajații de rang inferior nu vor fi afectați de aceste reduceri salariale.

Papa Francisc nu este de acord cu concedierile

Cardinalii care lucrează la Vatican şi locuiesc în Cetatea Sfântă sau la Roma ar beneficia de salarii de aproximativ 4.000-5.000 de euro pe lună, mulți dintre aceștia trăind în apartamente mari pentru care plătesc chirii cu o valoare situată mult sub prețul pieței, notează Reuters.

Astfel, clericii, vor avea salariile reduse cu 3%-8%. Creșterile salariale programate vor fi suspendate până în martie 2023. Aceste prevederi vor fi valabile şi în cazul angajaților de rang superior de la bazilicile papale.

Veniturile Sfântului Scaun au fost afectate de pandemia de COVID-19

Muzeele Vaticanului, o sursă importantă de venit, au fost nevoite să își închidă porțile în cea mai mare parte a ultimelor 15 luni, din cauza pandemiei de COVID-19.
Vaticanul preconizează în acest an un deficit de aproximativ 50 de milioane de euro (59,77 milioane de dolari).

Potrivit unui înalt reprezentant economic al Vaticanului, Sfântul Scaun, organismul administrativ central al Bisericii Catolice din întreaga lume, ar putea fi nevoit să folosească 40 de milioane de euro din rezervele sale pentru al doilea an consecutiv din cauza pandemiei de COVID-19.

Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close