Religie

Papa Francisc marchează 10 ani în fruntea Bisericii Romano-Catolice

Asculta informatia

Papa Francisc a celebrat luni împlinirea a zece ani de la alegerea sa în fruntea Bisericii Romano-Catolice prin lansarea primului său podcast, informează ANSA şi Reuters, potrivit agerpres.

Întrebat care ar fi cel mai bun cadou de aniversare, suveranul pontif a răspuns: „pace, este nevoie de pace”.

„Nu credeam că voi fi papa din timpul celui de-al treilea război mondial”, a spus Francisc. „Îmi provoacă suferinţă să-i văd pe aceşti tineri că nu se întorc – indiferent dacă sunt ucraineni sau ruşi, nu are nicio importanţă pentru mine. Este greu”, a adăugat papa, potrivit ANSA.

Născut în Argentina, Francisc, în vârstă de 86 de ani, a devenit primul papă latino-american, pe 13 martie 2013, succedându-i lui Benedict al XVI-lea, primul papă din ultimele şase secole care a demisionat, aminteşte Reuters.

„Parcă a fost ieri”, a povestit Francisc în podcast, realizat de Vatican News duminică, la reşedinţa papei, şi difuzat luni.

„Ce este un podcast?”, a întrebat papa, iar la primirea explicaţiei, a răspuns: „Frumos. Hai să-l facem”, după cum a povestit reporterul de la Vatican News, Salvatore Cernuzio.

Fostul cardinal Jorge Mario Bergoglio nu şi-a însuşit niciodată apartamentele papale din Palatul Apostolic, folosite de către predecesorii săi, explicând că preferă să trăiască într-un cadru comunitar pentru „sănătatea sa psihologică”.

El i-a invitat pe toţi cardinalii aflaţi la Roma alături de el, luni, la celebrarea Sfintei Liturghii în capela casei Sfânta Marta, unde locuieşte de la alegerea sa.

O afecţiune persistentă la genunchi l-a obligat pe Francisc să alterneze între un baston şi un scaun cu rotile, însă starea sa generală de sănătate pare să fie una bună.

Citește și:  Papa Francisc, reduceri salariale pentru a salva posturile angajaţilor de la Vatican

„Nu conduci Biserica cu un genunchi, ci cu un cap”, i-ar fi declarat el unui consilier după ce a început să folosească ocazional un scaun cu rotile în public pentru prima dată în luna mai a anului trecut.

Francisc a declarat că ar fi gata să demisioneze dacă probleme grave de sănătate îl vor împiedica să se afle în fruntea Bisericii Romano-Catolice şi a celor 1,38 miliarde de credincioşi ai săi. El a afirmat însă că papii sunt „pe viaţă” şi că a fi papă emerit, ca predecesorul său, Benedict, nu ar trebui să devină o „modă”. Benedict a demisionat din motive de sănătate, dar a mai trăit aproape 10 ani.

Prin aceşti 10 ani de pontificat, Francisc a depăşit durata medie de 7,5 ani a celor 265 de pontificate anterioare. În această perioadă, el a vizitat 60 de state şi teritorii, parcurgând aproape 410.000 km, însă nu s-a întors în Argentina natală, o absenţă care a provocat numeroase speculaţii.

Francisc marchează 10 ani în fruntea Bisericii Romano-Catolice după ce a reuşit să contracareze opoziţia conservatoare din cadrul Bisericii, care a cerut de mai multe ori demisia sa şi care se află acum la răscruce de drumuri, căutând o nouă direcţie în urma morţii a două dintre figurile sale importante.

Se crede că cel mai lung pontificat a fost cel al Sfântului Apostol Petru, primul papă, care se estimează că a durat aproximativ 35 de ani.

Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

9 + 1 =

Close