Religie

Papa Francisc lansează un proces consultativ asupra viitorului Bisericii Catolice

Papa Francisc a lansat duminică un proces consultativ la nivel mondial, cu durata de doi ani, care ar putea schimba modul în care Biserica Romano-Catolică ia decizii şi care şi-ar putea lăsa amprenta mult după încheierea pontificatului său, relatează Reuters, potrivit agerpres

Susţinătorii văd în această iniţiativă, numită „Biserica sinodală: comuniune, participare şi misiune”, o oportunitate de a schimba dinamica puterii în cadrul Bisericii şi de a oferi o voce mai puternică catolicilor laici, inclusiv femeilor şi persoanelor aflate la marginea societăţii.

Conservatorii susţin că procesul în trei etape este o risipă de timp, acesta putând eroda structura ierarhică a celor 1,3 miliarde de membri ai Bisericii şi, pe termen lung, ar putea dilua doctrina tradiţională.

Catolicii ar trebui să fie deschişi cu privire la acest proces, a susţinut papa Francisc în cadrul unei liturghii celebrate duminică în bazilica San Pietro de la Vatican.

„Suntem pregătiţi pentru aventura acestui drum? Sau suntem înfricoşaţi de cele necunoscute, preferând să ne refugiem în scuzele obişnuite „Nu foloseşte la nimic” sau „Aşa s-a procedat mereu”?”, a spus papa la omilie.

În prima etapă, catolicii din parohiile şi diocezele din întreaga lume vor discuta diferite aspecte, precum deschiderea Bisericii la problemele tinerilor, femeilor, minorităţilor şi ale persoanelor de la marginea societăţii. Totodată, se va dezbate modul de identificare a stereotipurilor şi a prejudecăţilor în comunităţile lor locale şi ce fel de Biserică cred ei că îşi doreşte Dumnezeu în lumea din prezent, notează Reuters.

În urma discuţiilor la nivel naţional şi continental, episcopii se vor întâlni la Vatican pentru o lună, în 2023. Ei vor pregăti un document, apoi papa va redacta o exortaţie apostolică în care îşi va exprima părerile sale, sugestiile şi poate instrucţiunile cu privire la diverse probleme.

Citește și:  STAREȚUL SF. MĂNĂSTIRI A SFÂNTULUI PAVEL, DIN SFÂNTUL MUNTE ATHOS: VACCINUL ESTE O ÎNȘELĂCIUNE

„Să nu pierdem ocaziile de har ale întâlnirii, ascultării reciproce şi discernământului”, a transmis Papa la liturghia la care au participat aproximativ 3.000 de persoane.

Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close