Romania

Palmă dată românilor: Şefii Jandarmeriei care au coordonat represiunea din 10 august au scăpat de dosar

După mai multe amânări, Tribunalul Bucureşti a decis, marţi, să respingă solicitarea DIICOT de redeschidere a anchetei împotriva foştilor şefi ai Jandarmeriei în dosarul “10 august”. Iar decizia este definitivă.

Cererea DIICOT a ajuns pe masa judecătorilor după ce anul trecut, pe 4 august, sub presiunea opiniei publice, fostul procuror-şef al DIICOT Giorgiana Hosu a infirmat parţial soluţia de clasare a dosarului dispusă de subalternul său Doru Stoica, şi a dispus redeschiderea urmăririi penale în cazul foştilor şefi din Jandarmerie.

Decizia de redeschidere a anchetei trebuia însă aprobată de un judecător, iar solicitarea a trecut de atunci pe la mai multe instanţe, fără ca vreuna să îşi asume responsabilitatea luării unei decizii în acest sens, până astăzi, când Tribunalul Bucureşti a tranşat definitiv problema.

Cum decizia DIICOT nu a fost confirmată de judecători, procurorii nu vor redeschide urmărirea penală faţă de colonelul Gheorghe Sebastian Cucoş, fost prim-adjunct al Jandarmeriei Române, maiorul Laurenţiu Cazan, fost director general al Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, colonelul Cătălin Şindile, fost şef al Jandarmeriei Române, şi comisarul-şef de poliţie Mihai Dan Chirică, fost secretar de stat pentru relaţia cu prefecţii din MAI. Aceştia urmau să fie cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, participaţie improprie la purtare abuzivă, participaţie improprie la fals intelectual, participaţie improprie la uz de fals, complicitate la abuz în serviciu şi complicitate la participaţie improprie la purtare abuzivă.

În ordonanţa de redeschidere a anchetei, Giorgiana Hosu explica faptul că procurorul Doru Stoica, cel care a clasat acuzaţiile la adresa şefilor Jandarmeriei, nu a readministrat probele strânse de Parchetul Militar în dosarul “10 august” şi nici nu a reaudiat suspecţii, victimele şi martorii. Mai mult, Giorgiana Hosu arăta că şefii Jandarmeriei nu au vrut să dea declaraţii atunci când au fost chemaţi la Parchetul Militar, însă ei trebuiau citaţi la DIICOT, după preluarea dosarului de la procurorii militari.

Citește și:  Miza atacurilor împotriva Flaviei Groșan: Protocolul morții!

De menţionat este că nicio persoană vătămată şi niciun martor nu au fost citaţi la DIICOT, cu excepţia unor oficiali – Carmen Dan, Speranţa Cliseru, Aurelian Bădulescu şi Alin Ionel Mastan.

În plus, afirma Giorgiana Hosu, nu au fost readministrate probele strânse de Parchetul Militar şi nu au fost solicitate mai multe probe de natură tehnică, în condiţiile în care o parte din înregistrările video aflate la dosar nu au putut fi accesate.

Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close