Asia

O regiune din PAKISTAN va bloca telefoanele celor care nu se vaccinează anti-Covid

O provincie a statului Pakistan a transmis vineri că va bloca telefoanele mobile ale persoanelor care refuză să se vaccineze anti-Covid, în cea mai nouă mișcare de a sancționa pe cei nevaccinați, relatează Yahoo News.

Noua prevedere vine după ce provincia Sindh a declarat că funcționarii publici care refuză să fie vaccinați nu vor fi plătiți începând din iulie.
Cel de-al treilea val de infectări pare să își încetinească ritmul în Pakistan după trei săptămâni de restricții, iar în Punjab – provincia cu populația cea mai mare din țară – cererea de vaccinuri a început să scadă.

La început a fost doar o propunere

”La început, aceasta a fost doar o propunere, dar oamenii au ezitat foarte mult să se vaccineze, astfel încât decizia a fost luată „, a declarat Hammad Raza, purtător de cuvânt al departamentului de sănătate din Punjab.
Acesta a spus că agenția de telecomunicații de stat va decide cum să pună în aplicare măsura.
Ritmul de vaccinare la nivel național a crescut în ultimele săptămâni, cu peste 200.000 de doze administrate în cele mai multe zile, dar e doar o fracțiune comparativ cu populația de 220 de milioane.
Au fost administrate aproape 10,5 milioane de doze, China furnizând majoritatea vaccinurilor.
Datele naționale arată, de asemenea, că aproximativ 300.000 dintre cei care au primit prima doză de vaccin anti-Covid nu au revenit pentru a doua doză.
Citește și:  Thailandezii participă la înmormântări simulate pentru alungarea stresului din pandemie
Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close