NIGERIA: Doi creștini uciși într-un atac asupra unei biserici – Europa News
Africa

NIGERIA: Doi creștini uciși într-un atac asupra unei biserici

Doi creștini au fost uciși într-un atac asupra unei biserici chiar în timpul slujbei de duminică, 31 octombrie, informează Evangelical Focus. Biserica baptistă din satul Kakau Daji, districtul Chikun din sudul Nigeriei, a fost atacată de bandiții Fulani, care, după ce au omorât două persoane și au rănit grav alte câteva, au răpit zeci de credincioși care participau la serviciul din biserică.

Ishaya Jangado, președintele Convenției Baptiste Kaduna, într-un mesaj preluat de Morning Star News, a spus că atacurile comise de Fulani asupra comunităților creștine sunt motivate de dorința lor de a prelua cu forța pământurile creștinilor și de a impune islamul, deoarece deșertificarea le-a îngreunat întreținerea turmelor.

Joseph Hayab, președintele Asociației Creștine din Nigeria, a deplâns faptul că guvernul nigerian este incapabil să oprească valul de atrocități care continuă de mai mulți ani.

Nigeria a fost țara cu cei mai mulți creștini uciși pentru credința lor anul trecut, cu un număr de 3.530 de cazuri, conform raportului Open Doors.

Știre prezentată în cadrul ediției din 5 noiembrie 2021 a grupajului informativ AO NEWS

Citește și:  Israelul anunţă un atac aerian cu elicoptere în sudul Siriei
Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close