America

Nevada devine primul stat american care înscrie căsătoria între persoane de acelaşi sex în Constituţie

Alegătorii din Nevada s-au pronunţat – la 18 ani după ce au rezervat instituţia căsătoriei numai cuplurilor heterosexuale -, cu o majoritate largă, în favoarea abrogării acestei măsuri şi înscrierii în Constituţia statului a recunoaşterii uniunilor între persoane de acelaşi sex, relatează AFP, potrivit news.ro .

În acest referendum, orgaznizat în marja alegerilor prezidenţiale, aşa cum se obişnuieşte în Statele Unite, tabăra susţinătorilor căsătoriei gay a obţinut peste 62% din voturi, potrivit rezultatelor definitive.

Această decizie face din Nevada primul stat american care recunoaşte şi protejează căsătoria între persoane de acelaşi sex prin Constituţie, subliniază presa locală.

”Întrebarea numărul 2” le cerea alegătorilor să spună dacă doresc abrogarea unei dispoziţii – adoptate în 2002 – potrivit căreia ”numai căsătoriile între un bărbat şi o femeie pot fi recunoscute” în Nevada.

Cuplurile gay au avut de aşteptat până în 2014 o hotărâre a Curţii Supreme, cea mai înanltă jurisdicţie americană, pentru a obţine recunoaşterea uniunilor lor – numai la nivel federal – atât în Nevada,cât şi în alte aproximativ 30 de state americane.

Amendamentul adoptat obligă Nevada şi instituţiile sale să recunoască şi să trateze în acelaşi fel toate căsătoriile, indiferent de sexul membrilor cuplului.

Susţinătorii acestei măsuri consideră că este vorba despre o garanţie suplimentară pentru persoanele de orientare homosexuală, în cazul în care Curtea Supremă – în care conservatorii sunt majoritari – ar reveni asupra hotărârii sale.

Prin referendum se stabileşte, de asemenea, dreptul organizaţiilor religioase şi clerului din Nevada de a refuza să oficieze căsătorii gay, fără să rişte să fie date în judecată.

Citește și:  Germania reabiliteaza militarii homosexuali, discriminati din cauza orientarii lor sexuale
Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close