Israel

Netanyahu a ieşit din spital unde a fost supus unor analize după ce i s-a făcut rău într-o sinagogă

Asculta informatia

Fostul premier israelian Benjamin Netanyahu, aflat în cursă pentru alegerile legislative de la 1 noiembrie, a părăsit joi dimineaţă spitalul din Ierusalim unde a fost supus unor examene medicale după ce i s-a făcut rău miercuri seara, în timpul unei ceremonii religioase, a anunţat serviciul său de comunicare, relatează AFP, potrivit agerpres.

Netanyahu, care va împlini 73 de ani peste două săptămâni, ‘s-a simţit rău’ în timp ce asista la o sinagogă din Ierusalim la rugăciunea ‘Neilah’, celebrată în cadrul sărbătorii de Yom Kippur.

Deşi serviciul lui Netanyahu nu a precizat natura problemei sale de sănătate, media israeliene au relatat despre ‘o durere în piept’. Fostul prim-ministru s-a deplasat la spitalul Shaare Zedek pentru examene medicale complete.

‘Rezultatele sunt absolut normale (…) Netanyahu revine la activităţile sale complete, se pregăteşte de altminteri pentru plimbarea matinală’, a indicat serviciul său de comunicare.

Premierul Yair Lapid, rivalul lui Netanyahu în legislativele din noiembrie, îi urase acestuia pe Twitter o ‘refacere rapidă şi completă’.

Israelienii sunt chemaţi la urne la 1 noiembrie, pentru a cincea oară în trei ani şi jumătate, pentru alegeri legislative care ar putea consacra revenirea la conducere a lui Netanyahu, cel mai longeviv şef de guvern din istoria ţării şi care a părăsit puterea în primăvara lui 2021, în favoarea unei coaliţii eterogene conduse în prezent de Yair Lapid.

Ultimele sondaje creditează partidul Likud, al lui Netanyahu (inculpat pentru corupţie), cu primul loc în intenţiile de vot şi câştigarea a puţin mai mult de o treime din cele 120 de mandate din Knesset.

‘Blocul de dreapta’ condus de Netanyahu, în care se mai află partide ultraortodoxe şi de extremă dreapta, se află în preajma pragului unei majorităţi (61 de deputaţi), fără a avea însă garanţia că îl va atinge, arată sondajele.

Citește și:  Evreii din Lituania îl acuză pe Putin de FALSIFICAREA istoriei
Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

+ 76 = 83

Close