Franta

Muzeele din Paris au pierderi uriașe din cauza epidemiei de COVID-19

Absenţa turiştilor străini din cauza pandemiei de coronavirus a provocat o scădere istorică de 70% a numărului de vizitatori în muzeele Luvru, Versailles şi Orsay din Paris, unele dintre cele mai emblematice situri culturale ale Franţei, informează agerpres.

Cu o scădere de cel puţin 70% a numărului de vizitatori în perioada iulie-august, vara anului 2020 nu a permis deloc celor trei instituţii muzeale să recupereze pierderile suferite în cele trei luni de carantină din primăvara acestui an.

În vara din 2019, turiştii străini reprezentau 75% din vizitatorii de la Luvru şi 80% dintre cei veniţi la Versailles. Însă americanii, chinezii, japonezii, coreenii, indienii, brazilienii şi canadienii nu au putut să călătorească în Franţa în această vară.

Numărul de vizitatori de la Luvru, cel mai mare muzeu din lume – care a înregistrat pierderi nete de 40 de milioane de euro în timpul perioadei de carantină -, a scăzut cu 75% în iulie şi cu 60% în august în raport cu aceeaşi perioadă din 2019.

Există însă şi o latură pozitivă: publicul francez, mai ales cel din împrejurimile Parisului, şi europenii din ţările apropiate de Franţa au apreciat diversificarea ofertelor propuse de muzeul Luvru şi programul său de tarife speciale (pentru familii şi pentru tineri).

În cazul Muzeului Orsay-Muzeul Orangerie, pierderile cumulate pentru 2020 sunt estimate la 28 de milioane de euro, în urma scăderii cu peste 70% a numărului de vizitatori în această vară.

Centrul Pompidou mizează în special pe o expoziţie dedicată pictorului Matisse în această toamnă pentru se redresa financiar, după ce a suferit deja pierderi de 20 de milioane de euro în 2020, fapt care a determinat muzeul parizian să îşi amâne anumite proiecte.

Citește și:  Giscard d’Estaing a fost externat din spitalul unde a fost diagnosticat cu ‘infecţie uşoară la plămâni’

Numărul de vizitatori de la Versailles s-a prăbuşit, fiind de trei ori mai mic ca de obicei în această vară, iar pierderile suferite se cifrează la 45 de milioane de euro începând cu perioada de carantină, a precizat preşedintele muzeului, Catherine Pegard.

În schimb, muzeele şi obiectivele culturale din provinciile franceze s-au descurcat mai bine.

Abaţia Mont-Saint-Michel a vândut cu 50% mai multe bilete în raport cu 2019.

La Marseille, Muzeul Mucem a suferit o scădere moderată de 15% pentru perioada iulie-august. Muzeul Luvru-Lens a beneficiat la rândul său de o vară „foarte corectă”, potrivit unei purtătoare de cuvânt, scăderea numărului de vizitatori fiind estimată la nivelul întregului an la 28%.

Monumentele de pe litoralul atlantic şi din masivele muntoase din centrul ţării au beneficiat de vizite familiale ale turiştilor rămaşi în Franţa, a dezvăluit Philippe Belaval, preşedintele Centrului pentru monumente naţionale (CMN), care administrează aproximativ 100 de situri culturale.

Este vorba mai ales despre situri în aer liber – arheologice, de exemplu -, care au beneficiat de un aflux mai mare de vizitatori.

Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close