Germania

Munchen: Protest împotriva lockdown-ului

Mai multe sute de persoane au participat duminică la Munchen la un protest faţă de restricţiile impuse în Germania din cauza coronavirusului, scrie dpa, potrivit agerpres.  

O defilare cu maşini a circulat prin mai multe zone din centrul oraşului la lăsarea serii, cu aproximativ 200 de persoane în 95 de autovehicule, a informat poliţia locală.

A doua adunare cu până la 250 de persoane a avut loc ulterior în Geschwister-Scholl-Platz. Au fost prezenţi şi 12 contramanifestanţi.

Poliţia a înregistrat mai multe încălcări ale regulilor de purtare a măştii.

Pentru a supraveghea desfăşurarea paşnică a protestelor, 500 de membri ai forţelor de ordine au fost trimişi în misiune.

În cadrul restricţiilor, decise la mijlocul lunii decembrie, majoritatea afacerilor, hotelurilor şi şcolilor sunt închise în Germania.

Nemulţumirea faţă de gestionarea de către guvern a crizei pandemiei de coronavirus este în creştere în Germania, relevă un nou sondaj YouGov dat publicităţii cu câteva zile înainte ca liderii de landuri şi federali să ia decizii privind continuarea lockdownului naţional după 14 februarie.

Citește și:  Germania cere clarificări după ce s-a aflat că Angela Merkel a fost spionată de NSA
Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close