Romania

Mesajul pedofilului Bogdan Drăghici, care și-a violat propria fetiță : „Și eu sunt ucrainean. Ar fi minunat să ne considerăm cu toții, până când se va sfârși definitiv războiul”

Asculta informatia

Bogdan Drăghici, președintele Asociației T.A.T.A, cel care a provocat incendiul de la Ambasada Rusiei, a postat un mesaj cu doar două zile înainte de acest incident în care își exprima solidaritatea față de ucraineni.

Bogdan Drăghici s-a urcat la volanul unei mașini și a intrat în gardul Ambasadei Rusiei. Mașina a luat foc, iar președintele T.A.T.A. a murit pe loc. Incidentul are loc la doar o zi după ce Bogdan Drăghici a fost condamnat la 15 ani și 4 luni de închisoare pentru fapte de viol, agresiune și rele tratamente aplicate unui minor.

De profesie expert jurist, bărbatul ar fi avut stari de depresie. A fost condamnat, ieri, 5 aprilie, la 15 ani și 4 luni de închisoare pentru că și-a violat fiica. Hotărârea este în prima instanță, iar următorul termen la instanță, într-un al doilea dosar, era 11 aprilie 2022. Într-un al doilea dosar era acuzat că a agresat sexual o altă fetiță, prietenă a fiicei sale.

Bogdan Drăghici a fost condamnat la 15 ani și 4 luni de închisoare pentru fapte de viol, agresiune și rele tratamente aplicate unui minor

Iată mesajul postat de Bogdan Drăghici pe Facebook în urmă cu două zile:

„Și eu sunt ucrainean! Ar fi minunat să ne considerăm toți ucraineni, până când se va sfârși definitiv războiul oribil, care pune în pericol de moarte întreaga omenire! Pare atât de departe primăvara lui 2019, când mi-am serbat ziua de naștere la Kiev, într-o metropola strălucitoare, populată de oameni fericiți să savureze o primăvară superbă.

Eram acolo cu fiica mea la un turneu de scrimă și încercam să îmbinăm utilul cu plăcutul, trecând în revistă în timpul liber atractiile turistice ale capitalei Ucrainei. Evenimentul sportiv era perfect organizat, gazdele erau ospitaliere, natura era o feerie de culori si de parfumuri, oamenii aveau zîmbetul pe buze si in priviri in acel debut de mai. Si noi eram doi români fermecati de tot ce ne înconjura. Eram fericiți la Kiev! Părea atunci un scenariu SF, ca locurile acelea sa fi fost invadate trei ani mai târziu de un război devastator, ca poporul ucrainean să fi fost bombardat fără milă, ca acel mall, în care căutasem suveniruri si cadouri pentru cei de acasă, să fi fost pulverizat în martie 2022 de rachete lansate de clona lui Hitler.

Citește și:  Nu mai știu cum să scape de ele, se strică vaccinurile – Vaccinurile Covid, donate masiv în Africa și Asia

Au trecut deja săptămâni terifiante de război cu anvergură planetară, Kievul a fost asediat de cotropitori sadici, planând deasupra marilor orașe din Ucraina spectrul unei lovituri nucleare apocaliptice. Nimic din fericirea acelor zile de primăvară din 2019 nu se mai regăsește într-un prezent trist, demoralizant, în care speranța pâlpâie tot mai firav. Omenirea traversează o criză planetară, care tinde să devină apocaliptică. Masacre înfiorătoare au loc în Ucraina, milioane de victime se refugiază în țări încă nebombardate, încă neafectate teribil de stihia unui război mondial, care poate fi sfârșitul civilizației umane.

Micuții spadasini exuberanți în 2019 trăiesc un coșmar în 2022, întrebându-se dacă vor mai fi în viață în orele următoare, dacă vor reveni curând în casele lor și în familiile lor, dacă vor mai avea motive să zâmbească din nou.

Este atât de trist că lumea democratică nu reacționează prompt și ferm, pentru a reinstaura pacea, pentru a-l pedepsi rapid pe dictatorul însetat de sânge nevinovat, pentru a arăta că există solidaritate umană, pentru a demonstra că ultimul război mondial nu mai poate avea loc și că planeta asta nu poate fi distrusă de oameni, pentru că ororile istoriei nu mai pot fi repetate. Am privit admirativ uriașele demonstrații de condamnare a invaziei putiniste, care au avut loc la Praga și în alte metropole ale lumii civilizate.

Și, totuși, măsurile punitive adoptate împotriva Rusiei lui Putin nu sunt încă suficiente și eficiente pe termen scurt. Nevinovați mor în fiecare clipă în Ucraina. De ce nu au fost expulzați diplomații Rusiei, de ce nu au fost transformate ambasadele dictatorului rus în centre pentru refugiații ucraineni? Dacă nici acum nu ne declarăm toți ucraineni și nu acționăm solidar pentru a mai avea un viitor civilizația umană, atunci nu vom mai avea o altă ocazie, pentru că vom trăi un sfârșit apocaliptic. Și vom fi vinovați, că nu am făcut totul pentru a dovedi că merităm să mai populam această planetă mult prea încercată.

Citește și:  O femeie din Galaţi i-a tras un pumn unui poliţist local după ce acesta i-a atras atenţia că nu poartă mască

SĂ FIM TOȚI UCRAINENI SI SĂ SALVĂM PREZENTUL SI VIITORUL CIVILIZAȚIEI UMANE!”, a scris Bogdan Drăghici pe pagina sa de Facebook pe 4 aprilie.

Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

8 + 2 =

Close