Romania

Medicul Monica Pop Avertizează Guvernul: “Lucrurile nu pot continua așa. Se apropie o revoluție”

Monica Pop și-a exprimat considerentele cu privire la regulile de înmormântare din România, în contextul pandemiei de covid. Medicul a comentat la Sinteza Zilei greșelile pe care le fac autoritățile în stabilirea măsurilor anti-covid, potrivit antena3.
Medicul a declarat astfel:

“Eu consider că într-un parteneriat trebuie să fie întotdeauna ambele părți mulțumite. (…) Ce se întâmplă acum este doar ceva unilateral. Este o parte mulțumită să facă din ce în ce mai mult rău acestui popor”.

Efectiv, cred că se apropie o revoluțieCred că ulciorul este foarte aproape de a se sparge. Lucrurile nu pot continua așa și realmente nu mi le explic. Eu nu fac politică, dar încerc să înțeleg câte ceva și aici pur și simplu cred că ce se întâmplă la Ministerul Sănătății este ca să se revolte lumea, să cadă acest Guvern și să conducă USR-ul. Altfel nu îmi imaginez de ce fac asemenea prostii. Greșelile pe care le fac sunt absolut incredibile și inadmisibile”.

“Am avut o corespondență cu domnul Voiculescu în care îmi spunea că oamenii îl critică pentru că sunt răuvoitori. El ori nu își dă seama ce face, ori are sfătuitori care vor să îi taie gâtul”.

Sursa

Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close