Orientul mijlociuReligie

Mecca: Pelerinaj cu un număr limitat de credincioşi

Arabia Saudită a anunţat luni menţinerea pelerinajului musulman la Mecca la sfârşitul lunii iulie, unul din cei cinci stâlpi ai islamului, care anul acesta va fi organizat cu un “număr foarte limitat de pelerini” din cauza pandemiei noului coronavirus, conform agenţiei oficiale de presă SPA, transmite AFP via agerpres.ro

Doar persoanele, indiferent de cetăţenie, “care se găsesc pe teritoriul regatului” saudit vor putea efectua pelerinajul la Mecca (hajj), în conformitate cu măsurile de precauţie destinate stopării răspândirii virusului.

Până acum autorităţile de la Riad au menţinut incertitudinea cu privire la desfăşurarea pelerinajului la Mecca, una din cele mai mari adunări cu caracter religios din lume, care în 2019 a atras 2.5 milioane de credincioşi musulmani, conform cifrelor ministerului saudit responsabil de organizarea acestuia.

După ce a adoptat măsuri stricte de izolare la declanşarea epidemiei de COVID-19, Arabia Saudită a ridicat în această săptămână interdicţia de circulaţie la nivel naţional.

Duminică, moscheile din Mecca şi-au redeschis porţile pentru credincioşi.

Anunţul permiterii organizării pelerinajului în acest an a fost făcut în contextul în care, luni, directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, a avertizat că pandemia “continuă să se accelereze” în lume. Acest lucru este în special valabil în cazul Arabiei Saudite, ţara cea mai afectată din Golf. Autorităţile saudite au raportat până în prezent peste 161.000 de cazuri de persoane infectate şi 1.307 de decese.

Citește și:  Țânţarii nu transmit Covid-19 (studiu)
Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close