Italia

Matteo Salvini intenţionează să formeze un grup politic nou în Parlamentul European

Liderul formaţiunii italiene de dreapta Liga, Matteo Salvini, şi-a anunţat intenţia de a forma un grup politic nou, de extremă dreaptă, în Parlamentul European, semnalează dpa, potrivit agerpres

Într-un interviu publicat marţi pe Facebook, fostul ministru de interne şi-a făcut cunoscut proiectul de alianţă cu partide din Polonia sau Ungaria.

În prezent, Liga face parte din grupul europarlamentar Identitate şi Democraţie, alături de Alternativa pentru Germania şi de Adunarea Naţională (fostul Front Naţional) din Franţa.

„Lucrăm la fondarea unui grup nou”, care va fi „mai puternic, mai bine ancorat şi mai cuprinzător”, a spus Salvini.

Liderul Ligii a exclus posibilitatea afilierii la grupul de centru-dreapta Partidul Popular European, din care a ieşit recent partidul Fidesz al premierului ungar Viktor Orban.

Ziarul italian La Repubblica a apreciat însă miercuri că intenţia lui Salvini de a colabora cu Fidesz şi cu partidul Lege şi Justiţie (PiS) din Polonia este „mai mult o dorinţă decât un proiect în prima fază ”.

În presă au apărut şi comentarii conform cărora Liga nu va rupe probabil relaţia cu Adunarea Naţională condusă de Marine Le Pen, lideră a extremei drepte din Franţa.

Citește și:  ITALIA: 14 morti după prăbușirea telecabinei
Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close