Marcel Ciolacu da Șah mat coaliției deoarece s-a opus adoptarii CERTIFICATULUI VERDE la locul de munca – Europa News
Romania

Marcel Ciolacu da Șah mat coaliției deoarece s-a opus adoptarii CERTIFICATULUI VERDE la locul de munca

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a reușit, dintr-o singură mișcare, să propulseze partidul la cote greu de imaginat. Respingerea publică a certificatului verde, pe fondul reticențelor și nervozităților crescute ale populației față de o astfel de măsură, i-a lăsat în offside flagrant pe partenerii de coaliție și pe cei de la USR. Temerea că li se vor imputa morții, manifestată în ultimii doi ani de social-democrați, a dispărut și ea, având în vedere că pandemia se apropie de final.

Intrarea PSD la guvernare, facilitată cel mai probabil de călcarea pe bec a useriștilor în fața lui Iohannis, poate fi asemănată cu intrarea SUA în al Doilea Război Mondial. Spre final, cu pierderi minime și câștiguri colosale la sfârșitul conflagrației. Cert este că, lăsând la o parte bâlbele mai mult sau mai puțin premeditate, PSD-ul a reușit să preia frâiele coaliției și să se impună pas cu pas, vorba președintelui. Cu un Rafila segmentat în două luntri, ordinul dat din afară, de impunere a certificatului verde la locul de muncă, a fost tărăgănat în stil românesc.

Astfel că, ajutat și de protestele AUR și chiar și de tenacitatea agresivă a Dianei Șoșoacă, PSD reușește, dintr-o singură mișcare, să câștige o simpatie uriașă a aproape întregului electorat, respingând fățiș certificatul verde la locul de muncă. Vrem sau nu vrem să recunoaștem, vechea coaliție, cu partidele USR, PNL și UDMR decise să impună mascat obligativitatea vaccinării, românii nu ar mai fi avut nicio șansă de scăpare. Și, în contextul unei scăderi dramatice a nivelului de trai în rândul unei populații deja sărăcite, PSD-ul nu-și putea permite, ca un partid social democrat ce este, să se poziționeze împotriva poporului, lăsându-i pe oameni și fără dreptul fundamental de a munci. Dacă pentru politicienii din celelalte partide electoratul era ultima preocupare, în graba îmbogățirii rapide din afacerile pandemiei, PSD-ul pare să se gândească și la viitor, un viitor nu tocmai îndepărtat, având în vedere alegerile locale, parlamentare și prezidențiale care vor avea loc fix peste doi ani.

Citește și:  AUR, despre buletinele electronice: De ce nu apare tricolorul? De ce a fost înlocuit „sex” cu „gen”?

Alternativa restricțiilor

Menținerea restricțiilor aberante pare să fi fost determinată de prudența excesivă a guvernanților, în lipsa certificatului verde. Un certificat despre care liderul PSD, Marcel Ciolacu, spune că nu consideră că ar fi singurul instrument care poate stopa pandemia.  “Nu cred că neapărat trebuie să punem presiune pe români să se vaccineze sau nu. Legea care este în Parlament, legea propusă de PNL, prevedea un singur articol, obligativitatea vaccinării medicilor, ceea ce noi nu am fost de acord. Sunt multe alte măsuri pe care le putem lua şi preveni de a nu ajunge din nou în situaţia din valul 4”, a declarat Marcel Ciolacu. Acesta a mai afirmat că ia în calcul impunerea certificatului în mijloacele de transport în comun, însă este puțin probabil ca o astfel de măsură să fie pusă în aplicare. O primă consecință a obligativității vaccinării sau testării pentru a călători în autobuze sau în metrou ar fi, cu siguranță, blocarea traficului, în acel moment fiind scoase pe străzi toate autoturismele existente.

Examenul final

Modul în care PSD-ul va reuși să gestioneze finalul pandemiei este, dacă vreți, cel mai greu examen pe care îl are de trecut. Până acum, chiar și cu presiunea din exterior, lucrurile par să evolueze într-o direcție a logicii. Planul de măsuri al Ministerului Sănătății, dacă va fi pus în aplicare și va funcționa, ar putea rezolva multe probleme ale sistemului înțepenit, de doi ani, într-un blocaj perpetuu. În ce privește restricțiile pentru nevaccinați, acestea lovesc, în principal, în afacerile multinaționalelor, deși există și o latură nefastă a falimentării sectorului HORECA, cu capital majoritar autohton. Iar în ce privește entuziasmul vaccinării, acesta a cam dispărut peste tot în lume, odată cu dovezile eșecului de proporții al marii imunizări, poate tocmai de aceea a și spus Marcel Ciolacu, liderul PSD, că este prea târziu să mai legiferăm acum certificatul verde.

Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close