Europa

Lukașenko: Va fi o baie de sânge în Belarus, iar ce s-a întâmplat în Ucraina va părea o plimbare în parc

Președintele din Belarus, Alexander Lukashenko, care de aproape o lună de zile se confruntă cu proteste la nivel național și presiuni internaționale pe fondul fraudării scrutinul din 9 august, a declarat recent că, dacă opoziția de la Minsk ar prelua puterea va avea loc o baie de sânge, iar ce s-a întâmplat în Ucraina va părea o simplă plimbare în parc.

,,Vreau să protejez ce am creat timp de 25 de ani, un sfert de secol, cu mâinile noastre. Am ridicat țara din ruine, din cenușă, mii și milioane de oameni mă susțin. Știu că dacă ei [opoziția] vin la putere, vor distruge tot, vor începe să ucidă oameni și copiii acestora. Aceasta nu va fi lustrație, așa cum spun unii. Va fi o baie de sânge. Ce s-a întâmplat în Ucraina va părea o plimbare în parc”. a anunțat el, potrivit Wionews.com.

Lukashenko este încurajat, sub o formă sau alta, să facă astfel de declaraţii având spatele asigurat de tovarăşii lui de la est

Ieri, una dintre portavocile propagandei ruse, ministrul rus de externe Serghei Lavrov a condamnat ceea ce el a numit amestecul forţelor străine în Belarus şi a acuzat NATO şi Uniunea Europeană că fac declaraţii ”distructive” în legătură cu criză politică din această ţară, fără măcar să prezinte nici ce mai mică dovadă.

Şeful diplomaţiei ruse s-a adresat public după discuţiile avute miercuri, la Moscova, cu omologul său belarus Vladimir Makei, întâlnire în care a indicat, printre altele, că liderul belarus Aleksandr Lukaşenko va fi primit de preşedintele rus Vladimir Putin ”în următoarele două săptămâni”.

Ministrul rus de externe a acuzat Ucraina, fără să prezinte dovezi, că a trimis 200 de extremişti pe teritoriul Belarusului

Serghei Lavrov a afirmat că 200 de extremişti ucraineni antrenaţi se află pe teritoriul Belarusului încercând să destabilizeze ţara. El a mai anunţat că premierul rus este aşteptat joi la Minsk, în plină mişcare de protest contra realegerii preşedintelui Aleksandr Lukaşenko. ”Mâine prim-ministrul Mihail Mişustin se va deplasa la Minsk”, a spus Serghei Lavrov, citat de agenţiile de presă ruse, anunţând astfel prima vizită a unui demnitar rus de rang înalt în Belarus de la începerea crizei politice din această ţară.

Citește și:  Rusia dezminte că a recompensat talibani pentru ca aceştia să ucidă soldaţi ai Occidentului în Afganistan

Rusia este indecisă în privinţa situaţiei din Belarus. Kremlinul: Totul este sub control şi nu este nevoie să trimitem forţe

Rusia continuă să ofere declaraţii contradictorii, de la o zi la alta, privind situaţia din Belarus şi modul în care ar urma să-l sprijine pe Lukaşenko. Săptămâna trecută, Vladimir Putin voia să ne speria cu o unitate de rezervă a forţelor anti-revoltă, pregătită pentru Lukaşenko, iar luni, trompeta propagandistică Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a precizat că situaţia din Belarus este sub control şi nu este nevoie să trimită forţe.

Potrivit agenţiei de presă Reuters, citată de Agerpres, Kremlinul a declarat luni că situaţia din Belarus este sub control şi nu vede nevoia trimiterii de forţe pentru a-l sprijini pe preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko, care se confruntă cu ample proteste după scrutinul controversat din 9 august.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că forţele de securitate din Belarus şi conducerea ţării ţin situaţia sub control “într-o manieră destul de sigură”.

Moscova este de asemenea pregătită să sprijine Belarusul, un aliat apropiat al Rusiei, pentru modificarea Constituţiei sale dacă i se cere acest lucru, a mai spus Peskov.

Reuters reaminteşte faptul că ruşii au votat în iulie în favoarea modificărilor constituţionale care-i vor permite preşedintelui Vladimir Putin să rămână la putere până în 2036 cel puţin dacă va fi reales.

 

Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close