Asia

LOVITURĂ de STAT în Myanmar! Şefa guvernului a fost ARESTATĂ de armată

Lidera de facto a guvernului din Myanmar, Aung San Suu Kyi, a fost arestată de forţele armate, a anunţat luni purtătorul de cuvânt al partidului condus de aceasta, Liga Naţională pentru Democraţie (LND), transmite AFP, si agerpres.

„Am auzit că este reţinută în Naypyidaw (capitala ţării), presupunem că armata organizează o lovitură de stat”, a declarat Myo Nyunt.

Potrivit acestuia, au fost arestaţi şi alţi oficiali ai partidului.

Vorbind la telefon din Yangon, Myo Nyunt a spus că se aşteaptă ca personalul de securitate să apară în curând pentru a-l aresta. ‘Aştept sosirea lor acum’, a spus el, potrivit dpa.

Solicitat, purtătorul de cuvânt al armatei nu a fost disponibil imediat.

Militarii denunţă de mai multe săptămâni nereguli în desfăşurarea alegerilor legislative din noiembrie, câştigate covârşitor de partidul condus de Aung San Suu Kyi.

Aceste arestări survin în contextul în care parlamentul rezultat din ultimele alegeri legislative urma să înceapă prima sesiune în câteva ore.

Sub pretextul pandemiei de COVID-19, alegerile ‘nu au fost nici libere şi nici corecte’, a acuzat săptămâna trecută într-o conferinţă de presă purtătorul de cuvânt al armatei, Zaw Min Tun.

Militarii susţin că au identificat milioane de cazuri de fraudă, printre care voturi din parte a mii de alegători centenari sau minori.

Peste 12 ambasade, inclusiv cea a SUA şi Delegaţia UE, au cerut vineri Myanmarului să „adere la standardele democratice”, alăturându-se ONU într-un cor al îngrijorării internaţionale faţă de o posibilă lovitură de stat.

Partidul condus de câştigătoarea Premiului Nobel pentru Pace din 1991, Aung San Suu Kyi – criticată pe scară largă la nivel internaţional pentru modul de gestionare a crizei musulmanilor rohingya dar care continuă să se bucure de sprijinul majorităţii populaţiei -, a câştigat fără drept de apel alegerile din noiembrie.

Alegerile din noiembrie au fost cel de-al doilea scrutin general după 2011, când junta militară care a condus ţara timp de jumătate de secol a fost dizolvată. Cu toate acestea, armata continuă să deţină o putere importantă deoarece controlează trei ministere cheie (Internele, Apărarea şi Frontierele).

Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close