Europa

Lituania relaxează restricțiile impuse magazinelor

Guvernul lituanian a relaxat o parte din restricţiile antiepidemice pentru a permite magazinelor care nu vând alimente sau medicamente să se redeschidă de luni, informează joi DPA, si agerpres.

Saloanele de înfrumuseţare şi frizeriile vor fi de asemenea autorizate să primească din nou clienţi, dar trebuie să asigure că o suprafaţă de 20 de metri pătraţi este disponibilă pentru fiecare client sau doar câte o singură persoană este servită pe rând, a decis miercuri cabinetul de la Vilnius.

O altă cerinţă este ca suprafaţa de vânzare să nu depăşească 300 de metri pătraţi şi ca magazinele să aibă acces direct din stradă sau intrare separată.

Lituania, cu aproape 3 milioane de locuitori, se luptă cu un număr crescând de noi infecţii din toamnă. Ţinând cont de creşterea bruscă a cazurilor, guvernul a impus un lockdown la mijlocul lunii decembrie şi majoritatea magazinelor au fost de atunci închise.

Restricţiile privind contactele şi cele de circulaţie existente rămân în vigoare.

„Astăzi, sarcina noastră este să ne mişcăm dintr-un anumit punct şi să vedem cum mergem înainte”, a declarat prim-ministrul Ingrida Simonyte, potrivit agenţiei de presă BNS.

Ea a cerut populaţiei să se abţină să viziteze magazine sau furnizori de servicii dacă nu este necesar. „Încă trebuie să facem eforturi suplimentare de îmbunătăţire a situaţiei, să reducem numărul de cazuri şi să revenim mai repede la viaţa normală”, a adăugat ea.

Aproape 188.000 de cazuri de coronavirus au fost înregistrate de la începutul pandemiei în această ţară baltică, membră a UE, şi aproximativ 3.000 de persoane infectate au murit.

Din cauza restricţiilor stricte din decembrie, situaţia oarecum s-a ameliorat.

În ciuda scăderii accentuate a noilor infecţii, numărul pacienţilor cu coronavirus în spital este încă de cinci ori mai mare decât la începutul celui de-al doilea val de infecţii, potrivit unui raport guvernamental.

Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close