Leziuni axilare post-VACCINARE – Medicii au crezut că sunt metastaze – Europa News
Sanatate

Leziuni axilare post-VACCINARE – Medicii au crezut că sunt metastaze

Profesorul doctor Doina Piciu, de la UMF Cluj Napoca, a atras atenția că există foarte multe cazuri de leziuni axilare post-vaccinare, pe care medicii le consideră metastaze, în special la pacienții oncologici. Potrivit unui studiu publicat într-o prestigioasă revistă medicală, peste 53% din pacienții care au două doze de vaccin anti-Covid au prezentat umflări ale ganglionilor limfatici.

În prezentarea făcută la Academia de Științe Medicale, prof.dr. Doina Piciu, de la Universitatea de Medicină și farmacie Cluj Napoca, a atras atenția că vaccinurile anti-Covid provoacă leziuni axiale și reacții imunogenice la nivelul mediastinului (cavitatea centrală a toracelui cuprinsă între cei doi plămâni). Aceasta a subliniat că medicii au tendința, în special la pacienții oncologici, să le considere metastaze și să facă biopsii. Potrivit prof. dr. Doina Piciu, într-un studiu publicat la sfârșitul lunii martie 2021, în Jurnalul European de Medicină Nucleară, s-a arătat că peste 53% din pacienții care au două doze de vaccin au prezentat adenopatii hipercaptante (umflarea ganglionilor limfatici) la examinarea PET CT, din care 80% au fost în relație cu vaccinarea.

”Iar cele mai echivoce și concluzive au fost cancerul mamar și limfoamele. Un exemplu este al unui pacient cu melanom malign al brațului drept operat și pentru care oricare dintre specialiștii în urmă cu un an de zile ar fi dat metastaze la nivel ganglionar, la nivel axilar. Este vorba despre un pacient care a fost cu 8 zile înainte vaccinat cu Pfizer și care prezenta reacție imunogenică la nivelul axilei. În luna ianuarie când am avut acest caz nimeni din România nu m-a crezut că este reacție după vaccin, motiv pentru care s-a făcut biopsia ganglionară, care a fost negativă pentru metastaze. Cazurile care au urmat deja au fost cazuri care erau să zicem borderline, unii au crezut, alții au făcut puncție pentru confirmare”, a afirmat prof. dr. Doina Piciu.

Citește și:  Medic primar: Măsurile luate de Guvern sunt ridicole! Nu putem limita răspândirea virusului

Medicii, atenționați

Medicul a vorbit, la prezentarea susținută la Academia Oamenilor de Știință, despre o pacientă cu cancer mamar stâng, cu leziunile axilare stângi, care s-au dovedit a fi reacție după 17 zile la vaccinarea cu vaccinul Moderna, dar și despre pacienți cu limfoane la care reacția imunogenică a fost nu numai la nivel axilar, pe partea pe care s-a făcut vaccinarea, ci și la nivelul mediastinului. ”Sigur că după aceea noi am făcut scrisori de recomandare și de atenționare pentru colegi că ne vom confrunta cu această situație și trebuie să privim extrem de circumspect rezultatele. Compararea cu un baseline sau cu anamneza riguroasă ne poate duce la concluzia dacă există într-adevăr interferențe imunogenice post-vaccin”, a spus prof. dr. Doina Piciu. În ce privește riscurile infectării cu Covid la pacienții oncologici, un studiu  desfășurat la New-York a încercat să vadă dacă într-adevăr cancerul reprezintă un element de risc pentru Covid. La analize, susține prof. dr. Doina Piciu, s-a dovedit că înaintea cancerului stă fumatul, stă diabetul, stă insuficiența cardiacă și insuficiența renală. ”Cancerul, fie el metastatic, fie nemetastatic, nu reprezenta un element de risc din punct de vedere statistic. Există însă o interferență clară cu cancerul hematologic, cu cortocosteroizii și cu imunoterapia cu inhibitori de checkpoint”, a precizat prof. dr. Doina Piciu.

Radiația ionizantă anihilează virusul

O lucrare al lui Durante Marco, publicată anul trecut în august, arată că radiația ionizantă este considerată sigură și efectivă pentru anihilarea și neutralizarea virusului SARS-Cov-2, mai spune prof. dr. Doina Piciu. ”Durante a făcut o demonstrație din punct de vedere fizic a modului în care sunt distruse secvențele de la nivel viral, modificările de la virusul SARS-Cov-2, ducând, astfel, la inactivarea acestuia. Un alt studiu publicat în decembrie 2020 arată un rol benefic a unei doze mici de radiații în terapia inflamației din Covid-19, cu alte cuvinte, o doză între 150 și 250 de milisiveri, echivalentă cu 10 CT-uri. Este o doză care asigură o reducere, chiar o dispariție a inflamației pulmonare severe de Covid-19”, a mai afirmat prof. dr. Doina Piciu.

Citește și:  Două persoane din Norvegia și-au pierdut viața la câteva zile după ce au fost vaccinate împotriva COVID-19

Sursa: Claudia Marcu / Ziarul National 

Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close