Rusia

Lavrov i-a propus lui Putin să se acorde mai mult timp diplomaţiei pentru un acord cu Occidentul

Asculta informatia

Ministrul de externe rus Serghei Lavrov i-a propus luni preşedintelui Vladimir Putin ca Moscova să continue pe calea diplomatică în eforturile sale de a obţine garanţii de securitate din partea Occidentului, transmit Reuters şi AFP, potrivit agerpres

Lavrov i-a spus lui Putin că Statele Unite au înaintat propuneri concrete privind reducerea riscurilor militare, dar răspunsurile primite de la Uniunea Europeană şi de la NATO nu au fost satisfăcătoare.

Într-o discuţie transmisă la televiziune, Putin a fost arătat întrebându-l pe Lavrov dacă există o şansă de a se ajunge la un acord care să răspundă îngrijorărilor de securitate ale Rusiei, sau Moscova este doar târâtă în negocieri fără sfârşit.

‘Noi am avertizat deja nu o singură dată că nu vom permite negocieri nesfârşite pe probleme care necesită o soluţie astăzi’, a răspuns Lavrov. Dar, ‘în calitate de ministru al afacerilor externe, trebuie să spun că există întotdeauna şanse’, a continuat el.

‘Mi se pare că posibilităţile noastre sunt departe de a fi epuizate. În acest stadiu, aş sugera continuarea şi extinderea lor’, a adăugat ministrul rus.

Potrivit Reuters, declaraţiile par să semnaleze o reducere a probabilităţii unei acţiuni militare iminente a Rusiei după avertismentele repetate din partea SUA potrivit cărora Moscova ar putea ataca Ucraina în orice moment.

Lavrov a afirmat că a primit răspunsuri ‘nesatisfăcătoare’ la o scrisoare trimisă statelor membre ale Uniunii Europene şi ale NATO cu privire la ‘securitatea indivizibilă’, o referire la plângerile Rusiei că Ucraina şi Occidentul îşi întăresc securitatea pe seama Rusiei şi că aceasta ar constitui o încălcare a tratatelor internaţionale.

‘Am primit răspunsuri nesatisfăcătoare, niciunul dintre omologii mei nu a răspuns mesajului meu direct. De aceea, vom continua să căutăm o reacţie concretă de la fiecare stat’, a adăugat el.

Citește și:  Putin acceptă o întâlnire cu preşedintele Ucrainei, pentru normalizarea relaţiilor

Aceste declaraţii survin în ajunul deplasării pe care o va face la Moscova cancelarul german Olaf Scholz, din suita vizitelor unor responsabili europeni de rang înalt care încearcă dezamorsarea crizei ucrainene.

Puterile occidentale se tem că Rusia ar putea declanşa o invazie în Ucraina, intenţie dezminţită în mod repetat de Moscova.

Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

29 − 19 =

Close