Europa

Spania ar putea să dezvolte imunitate de grup împotriva COVID-19 până la sfârşitul verii din 2021

Spania ar putea să dobândească imunitate de grup împotriva maladiei COVID-19 până la sfârşitul verii anului 2021 dacă un număr suficient de mare de persoane se vor vaccina până atunci, a declarat ministrul Sănătăţii din această ţară într-un interviu publicat duminică, informează Reuters, si agerpres.   

Ministrul Salvador Illa a anunţat că un program naţional de vaccinare va începe în ianuarie, iar până la sfârşitul verii din 2021 mai mult de două treimi din populaţia spaniolă ar trebui să fie vaccinată împotriva noului coronavirus.

„În Europa, chiar dacă nu va fi chiar atunci sfârşitul pandemiei, ne vom afla într-un stadiu complet diferit. De aceea cred că ne aflăm acum la începutul sfârşitului pandemiei, moment ce ar putea fi atins printr-un calendar întins pe durata a cinci sau şase luni”, a adăugat ministrul spaniol pentru cotidianul Publico.

Întrebat dacă acest aspect înseamnă că Spania va dobândi imunitate de grup, ministrul Illa a răspuns afirmativ: „Da. Este ceea ce au denumit tehnicienii, care spun că oamenii vor avea imunitate fie pentru că sunt vaccinaţi, fie pentru că au trecut prin boală”.

Totuşi, Salvador Illa i-a avertizat pe cetăţenii spanioli în legătură cu riscurile actuale şi i-a îndemnat să nu renunţe la măsurile de precauţie pe durata sărbătorilor de sfârşit de an. Spania este una dintre cele mai grav afectate ţări din Europa de pandemia de coronavirus.

Numărul cazurilor de infectare cu SARS-CoV-2 a crescut cu 10.619 vineri şi a ajuns la un total de 1.730.575, potrivit datelor anunţate de Ministerul Sănătăţii, în timp ce numărul deceselor asociate maladiei COVID-19 a crescut cu 280, ajungând la totalul de 47.624.

Citește și:  Autorităţile spaniole au arestat două persoane pentru trafic de material militar către Rusia
Tags

Articole similare

Leave a Reply

Close