Europa

Elveţia nu impune certificatul sanitar COVID-19 la instalaţiile de schi

Schiorii vor putea folosi instalaţiile de schi din Elveţia în această iarnă fără a fi nevoie să arate certificatul sanitar COVID-19, cu condiţia să poarte o mască de protecţie la fel ca în transportul public, a anunţat marţi asociaţia operatorilor din acest domeniu, potrivit AFP, scrie agerpres

„Pentru moment, nu va fi introdusă nicio modificare în legătură cu normele de protecţie actuale privind instalaţiile de schi”, subliniază un comunicat publicat în cadrul adunării generale a asociaţiei operatorilor din domeniu, un actor cheie în sectorul turistic din această ţară alpină.

În ceea ce priveşte domeniile schiabile binaţionale, controlul certificatelor nu va cădea în sarcina staţiunilor elveţiene atunci când ţara vecină solicită certificatul sanitar, a declarat preşedintele asociaţiei, Hans Wicki, pentru agenţia Keystone-ATS.

Elveţia, unde sezonul sporturilor de iarnă începe la sfârşitul lunii noiembrie, împarte domenii schiabile cu Austria şi Franţa, cum ar fi „Portes du Soleil” sau „Jura sur Leman”.

La fel ca anul trecut, instalaţiile de schi „pot începe sezonul de iarnă în aceleaşi condiţii ca transportul public”, se precizează în comunicat: purtarea unei măşti de protecţie este obligatorie, cabinele sunt aerisite şi se respectă distanţarea socială în spaţiile închise.

Spre deosebire de Franţa, unde instalaţiile de schi au fost închise toată iarna anul trecut, Elveţia le-a lăsat să funcţioneze normal, în pofida unei recrudescenţe a pandemiei de COVID-19.

Asociaţia Instalaţiilor de Schi din Elveţia nu a omis să sublinieze rolul economic important pe care l-a jucat iarna trecută: „Fără deschiderea domeniilor schiabile, Elveţia ar fi suferit o pierdere economică totală de aproximativ 6 miliarde de franci elveţieni”.

Citește și:  Parlamentul ungar adoptă un pachet de legi împotriva lesbienelor, gay-ilor, bisexualilor şi transsexualilor

Asociaţia a promis, de asemenea, să militeze, alături alţi actori din sector, în favoarea vaccinării anti-COVID-19, care rămâne la un nivel mai scăzut în Elveţia decât în rândul vecinilor săi mai mari. Pentru a încerca să-i convingă pe reticenţi, Consiliul Federal va lansa o campanie de vaccinare majoră în perioada 8-14 noiembrie.

Tags

Articole similare

Leave a Reply

Close