Asia

Japoniei se confruntă cu o puternică furtună de zăpadă

O puternică furtună de zăpadă s-a abătut vineri asupra nordului Japoniei şi asupra regiunilor de coastă de la Marea Japoniei, autorităţile meteorologice avertizând asupra riscului de viscol, perturbări ale traficului şi valuri înalte, informează agerpres.

Furtuna a dus la anularea a peste 80 de zboruri şi a zeci de curse feroviare, potrivit Kyodo News şi cotidianului Hokkaido Shimbun.

Circa 140 de şcoli au fost închise în insula Hokkaido din nordul arhipelagului din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, a mai precizat publicaţia.

Agenţia Meteorologică din Japonia a avertizat că sistemul de joasă presiune va provoca căderi masive de zăpadă şi vânturi periculoase în regiunea din nord şi zone de pe coastele la Marea Japoniei.

Este prognozată o cantitate de până la 70 de centimetri de zăpadă pentru regiunile Hokuriku şi Tokai şi până la 60 de centimetri pentru nord şi nord-est într-un interval de 24 de ore până sâmbătă dimineaţă, a precizat agenţia.

În urmă cu zece zile, o persoană şi-a pierdut viaţa şi alte 18 au fost rănite într-un carambol masiv în care au fost implicate circa 50 de vehicule, produs din cauza condiţiilor de viscol în prefectura Miyagi, din nord-est.

Citește și:  Japonia va deversa în mare apă contaminată de la centrala Fukushima Daiichi
Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close