Italia

Italia se redeschide. Draghi: „Nu mai așteptăm certificatul UE.

Premierul Italiei, Mario Draghi, a anunțat că țara sa va deschis sectorul turismului luna aceasta, când vor fi permise călătoriile între regiuni. 

Draghi a anunţat, la finalul reuniunii miniştrilor Turismului din G20 (grupul celor 20 de economii dezvoltate şi emergente), că ”pașapoartele de vaccinare” vor fi operaționalizate în UE până la finalul lunii iunie, facilitând călătoriile pe continent. Șeful guvernului a precizat însă că se aşteaptă la redeschiderea sectorului italian al turismului la mijlocul lunii mai, când vor fi permise călătoriile între regiuni.

”În aşteptarea paşapoartelor verzi digitale europene, avem propria noastră versiune la nivel naţional, care va permite oamenilor să se deplaseze între regiuni şi va fi operaţional de la mijlocul lunii mai, astfel încât nu va trebui să aşteptăm până la mijlocul lunii iunie pentru documentul UE”, a declarat premierul italian. ”La mijlocul lunii mai, turiştii vor avea paşaportul italian, deci este momentul să faceţi rezervări pentru vacanţe în Italia”, a adăugat acesta.

Guvernul este sub presiune pentru salvarea sectorului turismului, care generează 13% din PIB-ul țării, a treia economie a Europei.

Luna trecută, ministrul Turismului, Massimo Garavaglia, a anunţat că Guvernul de la Roma are în plan noi măsuri de sprijinire a companiilor şi persoanelor care şi-au pierdut veniturile din cauza pandemiei, inclusiv pentru hoteluri şi restaurante. În acest sens, se vor aloca peste 1,7 miliarde de euro.

Anul trecut, numărul vizitatorilor străini a scăzut cu peste 65% față de 2019, la 25,5 milioane. Pierderile înregistrate din cauza restricţiilor impuse turismului s-au ridicat, în 2020, la 120,6 miliarde de euro, potrivit Agerpres.

 

Citește și:  UE va sprijini Republica Moldova în perioada 2021-2024 cu suma de 600 de milioane de euro
Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close