EuropaIsrael

Israelul şi Kosovo vor stabili luni relaţii diplomatice

Kosovo şi Israelul vor stabili luni relaţii diplomatice, la câteva luni după un acord de recunoaştere reciprocă încheiat sub egida fostului preşedinte american Donald Trump, relatează AFP, potrivit agerpres

”Recunoaşterea de către Israel este una dintre cele mai mari realizări ale Republicii Kosovo, posibilă datorită eternului nostru prieten şi aliat, Statele Unite ale Americii”, a declarat ministrul kosovar de Externe, dna Meliza Haradinaj-Stublla, potrivit unui comunicat.

În septembrie, cu ocazia unui summit privind o ”normalizarea relaţiilor economice” între Serbia şi Kosovo, Donald Trump a surprins prin dezvăluirea faptului că a obţinut recunoaşterea statului evreu de către Pristina şi deschiderea unei ambasade la Ierusalim de către cele două ţări, notează AFP.

Serbia nu a reuşit până acum să-şi onoreze angajamentul de a-şi muta ambasada de la Tel Aviv la Ierusalim, oficiali explicând chiar şi la o săptămână după anunţul Casei Albe că acordul nu este obligatoriu.

”Oficializarea relaţiilor diplomatice” dintre Kosovo cu majoritate musulmană şi Israel va fi ”semnată” luni ”în cursul unei ceremonii solemne virtuale”, a precizat Ministerul kosovar de Externe.

Kosovo, care şi-a proclamat independenţa în 2008, a declarat, de asemenea, că este gata să deschidă o misiune la Ierusalim în schimbul unei recunoaşteri diplomatice.

Fosta provincie sârbă este recunoscută de aproximativ 100 de ţări, între care majoritatea ţărilor occidentale, dar nu de Belgrad, nici de China şi Rusia.

Citește și:  Ungaria şi Polonia riscă EXCLUDEREA din planul de relansare economică al UE
Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close