Israel

Israelul îşi va menţine controlul asupra Platoului Golan

Israelul îşi va menţine controlul asupra Platoului Golan, pe care l-a capturat de la Siria în urma războiului din 1967, chiar şi în cazul unei schimbări a opiniilor internaţionale privind Damascul, a declarat luni premierul israelian Naftali Bennett, citat de Reuters, potrivit agerpres

În 2019, preşedintele american de la acea vreme, Donald Trump, s-a distanţat de alte puteri mondiale recunoscând suveranitatea Israelului asupra Înălţimilor Golan, pe care le-a anexat în 1981, într-un gest nerecunoscut de comunitatea internaţională.

Remarcile lui Bennett survin în contextul în care actuala administraţie americană manifestă precauţie în problema statutului juridic al Platoului Golan, iar unele state arabe, aliate ale SUA, îşi atenuează criticile la adresa preşedintelui sirian Bashar al-Assad pentru modul în care a gestionat conflictul civil ce durează de zece ani.

Conflictele interne din Siria ‘au convins mulţi oameni din lumea întreagă că poate ar fi de preferat ca acest teritoriu magnific şi strategic să fie în mâinile Israelului’, a declarat Bennett, exprimându-se într-o conferinţă cu privire la viitorul Platoului Golan.

‘Dar chiar şi în situaţia în care – aşa cum s-ar putea întâmpla – lumea îşi va schimba abordarea faţă de Siria sau faţă de Al-Assad, aceasta nu va avea nicio influenţă asupra Înălţimilor Golan’, a afirmat premierul israelian la forumul organizat de publicaţia conservatoare Makor Rishon.

‘Înălţimile Golan sunt ale Israelului, şi punct’, a exclamat în cele din urmă şeful guvernului israelian.

În discursul său, Bennett a promis să dubleze numărul populaţiei israeliene în Golan, care la ora actuală este de 20.000, aproximativ tot atât cât numără comunitatea druzilor arabi, care deseori îşi declară loialitatea faţă de Siria.

Citește și:  IERUSALIM: Marşul israelienilor de extremă dreaptă a fost ANULAT

O sursă din Ministerul sirian de Externe a condamnat declaraţiile lui Bennett. ‘Astfel de declaraţii şi politici agresive nu vor schimba adevărul etern că Golan a fost şi va rămâne arab şi sirian şi va reveni mai devreme sau mai târziu la patria mamă’, a declarat pentru Reuters sursa diplomatică menţionată.

Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close