Israel

Israelul a ras de pe faţa pâmântului un întreg sat palestinian

Forţele israeliene au distrus locuinţele a aproape 80 de palestinieni într-o operaţiune majoră în Valea Iordanului, în apropiere de Tubas, în Cisiordania, au indicat miercuri martori şi responsabili de ambele părţi, potrivit France Presse şi agerpres.

„Forţele de ocupaţie israeliene au demolat complet ieri seara (marţi seara – n.r.) satul Homsa al-Baqia, lăsând circa 80 de oameni fără adăpost”, a denunţat miercuri premierul palestinian Mohammed Shtayyeh, vorbind despre „cea mai mare acţiune de distrugere’ împotriva palestinienilor în Valea Iordanului.

Biroul de coordonare a activităţilor guvernului israelian în teritoriile palestiniene (Cogat) a afirmat miercuri că au fost distruse structuri „construite ilegal într-o zonă de tir în Valea Iordanului”.

Fâşie de teren strategic care se întinde între lacul Tiberiada şi Marea Moartă, Valea Iordanului este situată în special în „Zona C” a Cisiordaniei, sector controlat de Israel, care intenţionează să-l anexeze, scrie AFP.

Construcţia de structuri în această zonă este supusă – potrivit statului israelian – obţinerii în prealabil a unui permis din partea autorităţilor israeliene, care demolează locuinţele ridicate – potrivit lor – fără permis.

Vehicule israeliene şi buldozere au sosit marţi în faţa satului în care locuiau 11 familii, afirmă unul dintre localnici, lăsat fără adăpost în urma acestei operaţiuni.

„Ei ne-au dat zece minute pentru a evacua locuinţele, iar apoi au început să le distrugă cu un buldozer. Părinţii noştri s-au aşezat aici dinaintea noastră. Israelienii caută să alunge populaţia palestiniană din Valea Iordanului”, a spus Abdelghani Awada, 52 de ani.

Citește și:  SUA resping acuzaţiile de ‘apartheid’ împotriva palestinienilor aduse Israelului

„În timp ce lumea întreagă se confruntă cu pandemia de coronavirus, Israelul îşi consacră timpul şi eforturile hărţuirii palestinienilor mai degrabă decât să protejeze pe locuitorii care trăiesc sub controlul său, generând o situaţia kafkiană pentru palestinienii care nu au aproape nicio posibilitate de a construi ceva legal”, a comentat organizaţia neguvernamentală israeliană B’Tselem.

Potrivit acestei organizaţii, ostilă colonizării israeliene în Cisiordania ocupată din 1967, 798 de palestinieni şi-au văzut locuinţele distruse de autorităţile israeliene de la începutul anului 2020, an cu un bilanţ record de când B’Tselem a început să înregistreze aceste demolări, în 2016.

Tags

Articole similare

Leave a Reply

Close